Atât SUA cât și Europa, două dintre principalele piețe auto mondiale, sunt tot mai aproape de impunerea unor taxe suplimentare mașinilor importate din China. Companii ca BYD, Chery, Geely și SAIC, încearcă să preîntâmpine efectele adverse.
În ultimii ani constructorii chinezi fie au cumpărat companii occidentale cu tot cu uzine, fie au pus bazele unor noi facilități de producție în afara Chinei. Având în vedere subvențiile oferite de statul chinez pentru uzinele din propria țară, rețelele de furnizori bine puse la punct din acest stat și costul redus al forței de muncă – avantaje importante care fac desfacerea produselor pe alte piețe extrem de competitivă – o astfel de abordare poate părea ciudată. Totuși, explicația expansiunii industriale este cât se poate de clară.
Error occurred during the loading of an video.
-0:05
Prețul redus față de competitorii occidentali a fost și este atuul avut de producătorii auto chinezi, însă impunerea unor noi taxe de import pentru produsele „made in China” de către statele de destinație ale mașinilor poate reduce major acest avantaj. În plus, distanța mare dintre uzinele de asamblare și piețele de desfacere face ca livrările să se desfășoare cu dificultate, iar aprovizionarea cu piese de schimb să fie deficitară. Acest ultim aspect, a cărui importanță era redusă atât timp cât vânzările în Europa sau SUA erau reduse, a devenit tot mai problematic pe măsură ce clienții din aceste zone au cumpărat mai multe mașini produse în China prezentându-se apoi la unități service pentru revizii sau reparații.
În acest context, producătorii care au reușit deja să dezvolte capete de pod în marile piețe auto din afara Chinei, au atins pragul de la care exportul din Asia devine mai degrabă o problemă decât un avantaj. Iar pasul logic este construirea unor uzine aproape de piețele de desfacere. În ciuda costurilor de implementare, a forței de muncă mai costisitoare și a necesității dezvoltării unor noi circuite de aprovizionare, poziționarea unor uzine în afara Chinei aduce beneficii clare.
Cel mai mare producător de vehicule electrice din lume a construit sau are în dezvoltare fabrici de automobile în Thailanda, Brazilia, Ungaria și Uzbekistan. BYD a început producția la fabrica din Uzbekistan în ianuarie 2024 cu un crossover hibrid. Uzina are o capacitate de producție anuală planificată de 300.000 de vehicule.
În cadrul unui parteneriat cu dezvoltatorul industrial thailandez WHA Group, același BYD va produce 150.000 de mașini electrice pe an în Thailanda, uzina locală fiind așteptată să înceapă asamblarea în cursul acestui an.
Totodată, noul complex de producție din Brazilia ar trebui să înceapă să funcționeze până la sfârșitul anului 2024 sau la începutul anului 2025, cu o capacitate de producție anuală estimată la 150.000 de unități în prima fază.
BYD a început și dezvoltarea unei noi uzine în Ungaria. Acolo vor fi produse atât vehicule electrice cât și hibride cu încărcare la priză. Aceeași companie este în căutarea unei locații în Mexic pentru o fabrică cu o capacitate de producție de 150.000 de mașini pe an.
BYD are deja capacitatea de a produce anual circa patru milioane de mașini în China, iar principalele sale piețe externe au fost, în 2023, Thailanda, Brazilia, Israel și Australia.
Chery Auto, cel mai mare exportator de mașini din China, a anunțat anul trecut că va investi 400 de milioane de dolari pentru a înființa o fabrică în Argentina cu o capacitate de producție anuală de 100.000 de mașini.
Compania a vândut mai mult de jumătate din mașinile sale în afara Chinei în 2023, majoritatea cu motoare termice alimentate cu benzină. Rusia este cea mai mare piață de peste hotare, dar Chery are o prezență importantă și în America Latină. Tocmai de aceea, în 2014, a înființat o fabrică în Brazilia cu o capacitate anuală de 150.000 de unități.
Deși, conform Financial Times, Chery ia în considerare construirea unei fabrici de automobile în Marea Britanie, compania chineză a negat la finalul acestei săptămâni informația. Șeful Chery Șeful pentru Europa, Jochen Tueting, a declarat presi germane că, deși există planuri pentru o poziționare permanentă în Europa și chiar de a lansa aici încă două mărci ale grupului – Omoda și Jaecoo – în trimestrul al treilea al lui 2024, o nouă faciliatte de producție pe continent este încă „departe de a fi pe agendă”.
SAIC, companie deținută în mare parte de statul chinez și al doilea mare exportator auto al țării grație preluării mărcii MG și asamblării automobilelor acesteia în China, caută un loc în Europa pentru a dezvolta o fabrică pentru producția de vehicule electrice.
SAIC a construit deja trei uzine în străinătate, în Thailanda, Indonezia și India. De asemenea, are o facilitate de asamblare a mașinilor din componente „knocked down” (CKD – componentele complete ale mașinilor, livrate pentru asamblare) în Pakistan.
După ce a dat greș cu o investiție în Bulgaria, Great Wall Motor are acum o fabrică în Thailanda cu o capacitate anuală de 80.000 de unități. Desigur, alături de capacitățile de producție din China. Planurile companiei chineze includ amplasarea unui viitoare fabrici în Europa, însă datele actuale cu privire la aceasta sunt insuficiente.
Nu în ultimul rând, grupul Geely, al cărui portofoliu include mărci ca Lotus sau Volvo, are fabrici în Belarus, Regatul Unit și Indonezia, dar și pe Bătrânul Continent.