Poli AutoFEST a ajuns la ediția a doua și se desfășoară în acest weekend

Da mai departe!

Zeci de companii, peste 230 de automobile, demonstrații de drift, test-drive și workshop-uri dedicate unor teme de interes precum siguranța rutieră sau mașina viitorului, POLI AutoFEST are toate ingredientele pentru a deveni cel mai mare festival auto din România.
În perioada 19-21 mai 2023, Universitatea POLITEHNICA din București organizează cea de-a doua ediție a evenimentului POLI AutoFEST, un festival dedicat industriei auto cu toate componentele ei. Într-o lume mereu în mișcare, ingineria transporturilor are un rol cheie în
dezvoltarea și funcționarea societăților moderne, conectând oamenii, stimulând creșterea economică și îmbunătățind calitatea vieții.
Timp de 3 zile. de la îndrăgitele automobile de epocă, la cele mai noi modele auto dotate cu sisteme de realitate
augumentată, ecrane ce pot funcționa ca ferestre, geamuri inteligente sau comenzi vocale, toate
vor fi expuse la POLI AutoFEST.

De asemnenea, sistemele inteligente de management al traficului, dezvoltarea unei infrastructuri de alimentare cu combustibili alternativi sau utilizarea documentelor electronice reprezintă doar câteva dintre temele care vor face subiectul conferințelor de specialitate, concursurilor și workshop-urilor tematice.

Festivalul se adresează atât publicului larg, pasionaților de automobile, profesioniștilor din industrie, cât și elevilor și studenților, viitorii ingineri ai țării. Prima ediție a POLI AutoFEST a reprezentat un real succes, reunind zeci de mărci auto, peste 100 de modele de automobile, sute de participanți și peste 25.000 de vizitatori din toată țara.

Related posts