Peste 630.000 de maşini de la diferite mărci au probleme cu emisiile în Europa

Da mai departe!

Peste 630.000 de vehicule ale mărcilor Audi, Porsche, Opel, Mercedes, Volkswagen şi Renault vândute în Europa au probleme la sistemele de emisii şi ar urma să fie chemate în service, conform unei anchete a Ministerului german al Transporturilor, afirmă surse citate de presa germană.

Potrivit unor oficiali germani citaţi de site-ul Tagesschau.de, o anchetă a Ministerului german al Transporturilor efectuată pe fondul scandalului emisiilor la grupul Volkswagen a constatat nereguli şi la alţi producători auto.
Tehnicienii germani au depistat că sistemele de filtrare a emisiilor se dezactivează în momentul în care temperatura exterioară depăşeşte o anumită limită, situaţie interzisă prin normele Uniunii Europene.
În acest context, Guvernul german va cere chemarea în service a cel puţin 630.000 de vehicule fabricate de companii germane. Este vorba de vehicule mărcile Audi, Mercedes, Opel, Porsche şi Volkswagen.
Potrivit unor surse citate de AFP, probleme similare au fost depistate şi la autoturisme Renault.
În acest timp, Volkswagen a ajuns la un acord cu autoritățile americane în privința DieselGate, iar Mitsubishi au devenit ținta unor acuzații privind un scandal asemănător. Afectate de cel mai recent scandal ar fi și modele Nissan produse de Mitsubishi.

Related posts