Producătorii japonezi de motociclete Honda şi Yamaha, alături de constructorul austriac KTM şi ce italian Piaggio, au anunţat luni înfiinţarea în mod oficial a unui consorţiu al cărui obiectiv va fi standardizarea bateriilor pentru motociclete electrice, astfel încât acestea să poată fi interschimbabile de la o marcă la alta, informează AFP.
Ca urmare a unei scrisori de atenţie publicate în luna martie a acestui an, cei patru mari producători mondiali de motociclete, membri fondatori ai Consorţiului pentru motociclete cu baterii interschimbabile (SBMC), „cred că existenţa unui sistem de baterii interschimbabile dezvoltat în comun, este o condiţie cheie pentru dezvoltarea electromobilităţii de joasă tensiune”, explică constructorii într-un comunicat comun de presă.
Cu toate acestea, cele patru firme subliniază că „bornele de încărcare disponibile variază de la o ţară la alta şi informaţiile pentru utilizatorii finali sunt încă limitate”.
Constructorii de motociclete se declară „ataşaţi de promovarea unei utilizări generalizate a vehiculelor electrice uşoare (precum scutere, motociclete, triciclete şi cvadriciclete) şi în acelaşi timp, pentru o gestionare mai durabilă a ciclului de viaţă de baterii în cadrul politicilor climatice internaţionale”.
Obiectivul consorţiului este „să găsească soluţii la preocupările clienţilor cu privire la viitorul electromobilităţii”, precum autonomia, timpii de încărcare, infrastructura de încărcare şi costurile.
Printre ţintele avute în vedere de cei patru sunt: dezvoltarea de „specificaţii tehnice comune” în ceea ce priveşte sistemele de baterii interschimbabile, „confirmarea utilizării comune” a sistemelor de baterii precum şi promovarea astfel încât „specificaţiile comune ale consorţiului să devină un standard în cadrul organismelor de standardizare europene şi internaţionale”.
„Vom trebui să rezolvăm mai multe provocări precum extinderea autonomiei, reducerea timpilor de încărcare şi scăderea costurilor vehiculelor şi infrastructurilor pentru a îmbunătăţi confortul pentru clienţi”, a concluzionat directorul general de la Honda Motor, Yoshishige Nomura potrivit căruia obiectivul final al consorţiului este să „garanteze că motocicletele vor continua să fie alese drept mijloc de transport util în mobilitatea viitorului”.