PNL a sesizat, joi, CCR asupra pachetului de legi adoptat recent de Parlament care operează modificări asupra condiţiilor de creditare şi de desfăşurare a operaţiunilor de leasing, precum şi asupra relaţiilor financiare în domeniul bancar.
Deputaţii PNL au sesizat, joi, Curtea Constituţională asupra pachetului de legi adoptat recent de Parlament care operează modificări asupra condiţiilor de creditare şi de desfăşurare a operaţiunilor de leasing, precum şi asupra relaţiilor financiare în domeniul bancar.
„Cele trei legi sunt în mod vădit neconstituţionale, în ansamblul lor, întrucât au fost adoptate prin încălcarea procedurii legislative, respectiv fără consultarea obligatorie a Consiliului Economic şi Social şi obţinerea avizului acestui for. În acelaşi timp, au fost încălcate rigori elementare de reglementare în privinţa justificării normelor propuse spre adoptare ori corelarea acestora cu reglementări aflate deja în legislaţia în vigoare, în mod deosebit cu cele aflate în contradicţie.”, conform unui comunicat de presă al PNL.