Horse, divizia de motoare termice și sisteme hibride de propulsie a grupului Renault, începe asamblarea în România a motorului HR12, o unitate de 1.2 litri care intră în echiparea SUV-ului Dacia Duster. Produsul va fi exportat și la uzina Renault de la Bursa, Turcia.
Odată cu trecerea facilităților de producție pentru motoare și cutii de viteze din România în subordinea divizie Horse, cea care, cu doar câteva zile în urmă, s-a aliat cu chinezii de la Geely pentru a forma Horse Powertrain Limited, întreaga activitate de asamblare a motoarelor termice, sistemelor hibride și cutiilor de viteze a intrat în resposabilitatea noii entități.
Astfel, primul produs al diviziei Horse din România este motorul – cu trei cilindri și o capacitate de 1,2 litri – purtând indicativul HR12. Acesta este produs pentru a intra în echiparea celei de a treia generații a SUV-ului Dacia Duster.
Conform Horse România, începând cu 5 iunie 2024 la uzina Horse de la Mioveni a debutat producția noului motor. „Producția realizată la uzina de la Mioveni completează capacitatea globală de fabricație a companiei pentru motorul HR12, volumele fabricate fiind destinate echipării noului Duster. Uzina Horse din Valladolid (Spania) va continua să producă motorul pentru modelele Renault Austral și Espace”, au menționat oficialii Horse.
Aceștia au adăugat că HR 12 este cel mai eficient motor din portofoliul Horse și, totodată, cel mai puternic produs vreodată în uzina de la Mioveni. Propulsorul echipează deja mai multe modele de vehicule, inclusiv hibride.
„Am început producția motorului HR12 în cadrul uzinei noastre din România bazându-ne pe procesul existent la uzina Horse din Valladolid, Spania. Acest proces face parte dintr-o strategie globală, care ne oferă o competitivitate fără precedent, datorită apropierii noastre de piețele cheie din industria auto. Astfel, acest acord de fabricație reprezintă o veste bună pentru HORSE, pentru uzina de la Mioveni și, mai ales, pentru piața auto”, a declarat Patrice Haettel, directorul general al Horse.
Uzina Horse România de la Mioveni va asigura atât asamblarea motorului HR12 cât și turnarea carterelor cilindri în turnătoria de aluminiu, cea mai mare de acest gen din România și din ecosistemul companiei.
În vederea industrializării noului motor HR12 au fost modificate peste 75% dintre posturile de lucru existente pe linia de asamblare a uzinei de la Mioveni și au fost instalate 24 de posturi noi. Aceste investiții au permis integrarea locală a întregului ciclu de producție – inclusiv turnarea și uzinarea carterelor cilindri, care sunt realizate 100% intern.
Horse a investit la Mioveni și în tehnologii avansate de testare și asigurare a calității, printre care un sistem de detectare a posibilelor pierderi de lichide bazat pe utilizarea heliului, un computer tomograf pentru carterele cilindri și mașini pentru spălarea şi uscarea la presiune înaltă a pieselor, asigurând respectarea celor mai înalte standarde.
Ca rezultat al acestor investiții, capacitatea anuală de producție a fost majorată la 450.000 de unități pe an. 18% din producție va fi exportată în afara Uniunii Europene, la uzina Horse din Bursa, Turcia.
Conform producătorului, HR12 este un motor alimentat cu benzină, cu trei cilindri, de 1.2 litri, proiectat pentru a echipa o gamă largă de vehicule. Unitatea are o putere maximă de 96 Kw (130 CP) la o turație de 4.500 rpm, cu un cuplu maxim de 230 Nm disponibil încă de la 1.800 rpm.
Dezvoltat atât pentru piețele din UE, cât și pentru cele globale, HR12 respectă pe deplin reglementările EU6D-Full, cele mai recente norme de emisie, și este proiectat să poată fi adaptat noilor reglementări Euro 7.
Motorul HR12 dispune de un management termic de ultimă generație. Raportul specific între cursa și diametrul pistonului asigură o economie semnificativă de combustibil în timpul utilizării.
Horse România face parte din noua entitate Horse Powertrain Limited, în care grupul european Renault și cel chinez Geely dețin părți egale.
Conform datelor furnizate de oficialii Renault la formarea Horse, dintre cei 19.000 de angajați ai noii entități 9.000 vin din cadrul grupului Renault. Iar dintre aceștia, circa 2.000 sunt români.