„Mașina anului 2021 în lume” este un Volkswagen: Noul ID.4 complet electric a triumfat în puternica competiție internațională World Car Awards. World Car Awards sunt oferite de un juriu format din peste 90 de jurnaliști internaționali auto din 24 de țări, care votează cele mai bune inovații apărute pe piața mondială.
„Suntem deosebit de încântați că autovehiculul nostru ID.4 a fost declarat mașina anului în lume”, spune Ralf Brandstätter, CEO Volkswagen Autoturisme. „Nu numai pentru că este unul dintre cele mai importante premii auto din lume – dar și pentru că juriul a onorat totodată o idee extraordinară și o echipă extraordinară. Primul model ID. pentru piețele cheie din Europa, China și SUA poartă ofensiva noastră electrică în toată lumea. O mașină convingătoare, o idee extraordinară – și titlul Mașina anului în lume? O asociere bună pentru noi!”
Autovehiculele eligibile pentru Mașina anului în lume trebuie să aibă o producție de cel puțin 10.000 de unități pe an și să fie oferite pe cel puțin două continente.
„Trofeul Mașina anului în lume marchează un succes deosebit pentru întreaga noastră echipă ID.”, spune Thomas Ulbrich, membru în Consiliul pentru Dezvoltare al mărcii Volkswagen. „Am reușit să dezvoltăm o mașină care începe transformarea sistemului către e-mobilitate în cel mai important segment din lume, acela al SUV-urilor, și oferă utilitate cotidiană excelentă. Cu aceasta, ID.32 și viitoarele modele ID., facem ca mobilitatea electrică inovatoare în piața de volume să fie ceva ce poate fi experimentat de oricine.”
Juriul a apreciat deopotrivă respectul pentru mediu susținut de tehnologia fără emisii directe și funcțiile inovatoare ale ID.4. De exemplu, inovatorul head-up display cu realitate augmentată este disponibil opțional. Acesta proiectează pe parbriz informații importante, cum ar fi săgețile de schimbare a direcției din sistemul de navigație. Șoferul vede această informație ca imagine tridimensională decalată la o distanță aparentă de trei până la zece metri în fața autovehiculului. Ceea ce înseamnă că displayul este perfect integrat în lumea reală exterioară. Când Adaptive Cruise Control (ACC) sau Travel Assist (opțional) este activ, autovehiculul care circulă în fața ID.4 este evidențiat cu un marcaj luminos pe head-up display, începând de la o anumită viteză, pentru a putea păstra distanța necesară.
ID.4 stabilește standarde și în digitizare. În acest mod, mașina primește actualizări periodice și funcții noi wireless, „over the air”. Volkswagen este primul furnizor din segmentul de volume cu această ofertă, începând din vară. Autovehicul este permanent actualizat. Această abilitate este de asemenea o cerință importantă pentru facilitarea modelor de afaceri noi.
La ediția cu numărul 17 a competiției Mașina anului în lume, ID.4 continuă povestea de succes pentru Volkswagen. Este primit bine nu numai de presa de specialitate, ci și de clienți. Volkswagen plănuiește ca în acest an să livreze în jur de 150.000 de unități ID.4, în toată lumea. Ofensiva electrică este elementul cheie în strategia ACCELERATE a Volkswagen. Compania plănuiește să lanseze pe piață cel puțin un model nou complet electric, în fiecare an.
Toate mașinile Volkswagen câștigătoare la World Car Awards:
2009: Golf (Mașina anului în lume)
2010: Polo (Mașina anului în lume)
2011: up! (Mașina anului în lume)
2013: Golf (Mașina anului în lume)
2021: ID.4 (Mașina anului în lume)