Mașina personală rămâne mijlocul de transport preferat al românilor 

Da mai departe!

Conform Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study, 40% dintre români preferă în continuare să folosească mașina personală, iar 63% spun că această preferință se va menține în următorii ani.

În acest context, consumatorii din România sunt dispuși să plătească în plus pentru o mașină dotată cu diverse sisteme bazate pe tehnologie, în special pentru creșterea siguranței (91%), cu motorizare alternativă, electrică sau pe baterie (89%), și cu dispozitive pentru conectare (87%), mai arată studiul. Însă, chiar dacă românii ar plăti mai mult pentru o mașină electrică decât pentru una cu motor cu combustie internă, 70% se așteaptă să se încadreze într-un interval de preț de până în 100.000 de lei (cca. 20.000 de euro) pentru un astfel de autovehicul.

În același timp, șapte din zece participanți din România sunt de acord să ofere acces la datele personale colectate cu ajutorul tehnologiei de bord dacă acestea sunt utilizate pentru actualizarea informațiilor referitoare la siguranța rutieră și pentru prevenirea accidentelor (74%), pentru raportări legate de funcționarea mașinii (71%), pentru actualizarea informațiilor cu privire la congestiile din trafic și rutele alternative (68%), sugestii de rute mai sigure (66%) și indicații despre parcările din apropiere (66%).

„Dotarea mașinilor cu tehnologii digitale a devenit obișnuință în ultimii ani, astfel că aspectele legate de protecția datelor colectate prin intermediul acestora a atras tot mai mult atenția consumatorilor, producătorilor și, nu în ultimul rând, a autorităților. Partajarea acestor date este în curs de reglementare la nivel european, astfel încât informațiile să fie utilizate într-o manieră sigură și corectă. Încă de anul trecut există un dialog permanent între Asociația Producătorilor de Autovehicule din Europa și Comisia Europeană pentru a se asigura, pe de o parte, că reglementarea nu va fi excesivă și, pe de altă parte, că aceasta va aduce beneficii consumatorilor și le va spori încrederea cu privire la siguranța datelor personale”, susține Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Pandemia a influențat în mare măsură comportamentul de consum, având în vedere că aproape jumătate (44%) dintre românii care au participat la studiu au spus că în această perioadă și-au schimbat planurile cu privire la achiziționarea unui autovehicul.

Pentru 16% schimbarea a constat în faptul că au decis să își cumpere o mașină personală, deși anterior nu intenționau, pentru a evita transportul public.

Ca modalitate de plată, românii încă preferă numerarul (55%), în timp ce doar patru din zece apelează la credit bancar sau la leasing pentru achiziția unei mașini. De asemenea, aceștia rămân reticenți cu privire la achiziția unei mașini în mediul online, astfel că peste 80% optează pentru achiziția fizică.

Referitor la criteriile de accesare a unei aplicații de mobilitate, pe primul loc se află prețul, urmat de ușurința utilizării.

Pentru segmentul de persoane de peste 55 de ani, ușurința utilizării este pe primul loc, iar prețul, pe locul al doilea.

Studiul Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study a fost realizat pe baza uni sondaj derulat în trimestrul patru al anului trecut, la care au participat mai mult de 26.000 de consumatori din 25 de țări din întreaga lume, dintre care peste 11.000 din zece state europene, respectiv Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Italia, Polonia, România, Spania și Marea Britanie.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate.

Related posts