A doua tranșă de sancțiuni anunțată de comunitatea internațională include componente indispensabile pentru industria auto din Rusia precum semiconductorii. Printre aceștia se numără Renault, GM, Stellantis, Volkswagen sau Hyundai.
Producător auto care trimite pe piața internă, dar și pe cele externe, circa 1,5 milioane de vehicule anual, Rusia se află în fața unor sancțiuni economice și financiare fără precedent. Printre acestea, lideri din Europa, SUA și Asia au menționat semiconductorii și alte componente indispensabile pentru industria auto.
Aseară, președintele american Joe Biden a menționat printre sancțiunile aplicate Rusiei printr-un al doilea val, „împiedicarea accesului la tehnologii noi ale secolului 21”. Nedefinite cu exactitate, aceste tehnologii pot avea o legătură directă cu multe industrii, inclusiv cea auto.
În același timp, premierul nipon Fumio Kishida, a fost ceva mai exact în exprimare. Printre sancțiunile aplicate Rusiei acesta a menționat specific eliminarea exporturilor de „bunuri de folosinţă generală cum ar fi semiconductorii şi articolele care figurează pe o listă restrânsă bazată pe acorduri internaţionale”.
Semiconductorii sunt componente electronice esenţiale ale unor produse de larg consum, de la maşini şi console de jocuri video la smartphone-uri, în prezent existând o penurie a lor la nivel mondial.
Aparent cu efecte strict asupra industriei ruse, aceste sancțiuni pot afecta grav mari grupuri auto mondiale care dețin facilități de producție în Rusia.
Unul dintre acestea este Renault, grup francez din care face parte și Automobile Dacia. Compania deține pachetul majoritar de acțiuni al AvtoVAZ, cel mai mare producător rus de automobile. Pe lângă cea mai mare uzină producătoare de mașini din Rusia, cea de la Togliatti, Renault deține încă o facilitate lângă Moscova. Doar aceste două uzine au o capacitate anuală de producție de peste 1,1 milioane de unități. La acestea se adaugă și uzina Izhavto cu o capacitate de circa 350.000 unități/an, dar și mica fabrică a Nissan de lângă Sankt Petersburg.
Cu câteva zile în urmă, Rie Yamane, directorul de comunicare externă de la Renault, declara că grupul „”urmărește cu foarte mare atenţie discuţiile diplomatice. La acest moment, este prematur să estimăm care ar putea fi sancţiunile”.
În același timp, Nicolas Maure, actual șef al activităților Renault din Rusia și fost director al diviziei din România a grupului francez, a explicat că încearcă să asigure facilităților din subordine surse alternative de aprovizionare cu semiconductori în situaţia în care sancţiunile vor duce la întreruperea livrărilor către Rusia. „Desigur că analizăm posibilităţile de a găsi alternative în caz de sancţiuni”, a declarat Nicolas Maure pentru Reuters.
De altfel, Renault a anunţat astăzi că săptămâna viitoare va suspenda activitatea fabricii sale din Moscova din cauza „schimbărilor forţate în actualele rute logistice”, care provoacă deficit de componente..
Producţia unităţii din Moscova va fi oprită în perioada 28 februarie – 5 martie, a informat Renault, adăugând că „sporirea controalelor la frontieră în ţările de tranzit” face dificilă asigurarea componentelor. Producătorul auto nu a numit nicio ţară, dar a dat asigurări că analizează opţiunile pentru reluarea operaţiunilor cât mai curând posibil.
Tot astăzi, Avtovaz a anunţat că ar putea suspenda luni unele linii de asamblare de la fabrica sa din Togliatti din cauza deficitului de componente electronice.
Pe lângă Renault, grup care în 2021 a beneficiat de veniturile de 2,8 miliarde de euro ale AvtoVaz, dar și de cele provenite din rețeaua de dealeri a mărcii franceze, alte grupuri auto majore cu activități în Rusia sunt expuse sancțiunilor. Printre acestea se numără GM, Stellantis, Volkswagen sau Hyundai.