Grupul Volkswagen ar putea produce în 2022 mai puține mașini decât în 2021

Da mai departe!

Surse din grupul Volkswagen susțin că șefii companiei se așteaptă la un 2022 mai slab decât 2021 în privința producției. Anul 2021 a adus recorduri negative istorice la fabricile mărcii germane în ceea ce privește cifrele de producție.

Jurnaliștii de la Manager Magazin notează că grupul Volkswagen și-a redus deja prognoza privind livrările de mașini din 2021 de la 9,3 milioane la doar 9 milioane, iar pentru 2022, chiar și cel mai optimist scenariu prevede un maxim al producției sub pragul din acest an.

Scenariul pesimist privind producția Volkswagen din 2022 ia în calcul maximum 8 milioane de unități.

Deși, la nivel declarativ, se așteaptă la o îmbunătățire a situației în privința aprovizionării cu semiconductori, grupul care are în portofoliu mărci precum Volkswagen, Audi, Seat, Skoda sau Porsche, are în față un an dificil.

Daniela Cavallo, membră în comitetul executiv al Volkswagen, nu se așteaptă la o îmbunătățire rapidă a problemei semiconductorilor. „Va exista o lipsă de semiconductori tot anul viitor. Și lucrurile nu se vor îmbunătăți brusc nici în 2023. Încă avem ce e mai rău în fața noastră”, consideră Cavallo conform Manager Magazin.

De asemenea, un purtător de cuvânt al Audi a declarat că marca se așteaptă la mai multe luni de criză a semiconductorilor în anul următor, iar „deficitul s-ar putea extinde chiar mai mult”.

Mai mult chiar, Oliver Blume, CEO al mărcii Porsche a susținut pentru publicația Boersen-Zeitung că producătorii de mașini trebuie să își producă singuri microcipurile pentru că „oricine crede că actuala criză a semiconductorilor se va calma în anul următor se înșeală”.

Related posts