Gerul oprește fabricile producătorilor auto din SUA și Mexic

Da mai departe!

Temperaturile foarte scăzute din Statele Unite au dus la întreruperea furnizării de gaze naturale în sudul SUA şi în Mexic, provocând haos, joi, la fabricile auto din cele două ţări, Ford Motor, dar şi alţi producători anunţând că au oprit activitatea la mai multe unităţi de asamblare, transmite Reuters.
Frigul a dus la suprasolicitarea reţelei electrice din Texas, în timp ce aprovizionarea cu gaze naturale a Mexicului din Texas a fost întreruptă, lăsând milioane de oameni fără energie în statele industrializate mexicane, în această săptămână.

În Texas, temperaturile foarte scăzute vor continua până sâmbătă.

Mexicul îşi generează cea mai mare parte a energiei sale din gaze naturale, majoritatea importate din Statele Unite. Cele două ţări au nevoie, de asemenea, ca lanţurile complexe de aprovizionare să fie funcţionale pentru aprovizionarea fabricilor de automobile şi a altor operaţiuni industriale de pe ambele părţi ale frontierei.

Şase state din nordul Mexicului au suferit întreruperi semnificative ale curentului electric, care au declanşat o suspendare temporară a operaţiunilor la uzinele de asamblare auto, potrivit asociaţiei auto mexicane AMIA. C

Cel puţin cinci fabrici au fost afectate începând de marţi, acestea fiind nevoite să-şi reducă consumul de gaze naturale cu 20-30%.

Ford Motor a anunţat joi că vremea adversă a condus la închiderea temporară a uzinelor din Kansas City, Flat Rock şi Ohio, precum şi a unei uzine din Hermosillo, în statul de frontieră Sonora, din nordul Mexicului.

Miercuri seara, Volkswagen a anunţat că va suspenda o parte din producţia din Mexic, joi şi vineri, din cauza aprovizionării limitate cu gaze naturale.

Reducerea livrărilor de gaze a afectat şi Audi, precum şi uzina General Motors din oraşul Silao, unde producţia a fost oprită marţi seară şi miercuri.

GM a anunţat joi că operaţiunile din primul schimb au fost anulate la uzinele din Arlington, Texas; Spring Hill, Tennessee; şi Bowling Green, Kentucky. De asemenea, era posibil, în cazul primelor două fabrici, ca şi activităţile schimbului doi să fie oprite.

Alţi producători auto afectaţi de vremea de iarnă sunt Toyota Motor şi Nissan Motor. Toyota a anunţat că uzina sa din Texas va rămâne închisă până vineri, în timp ce primele schimburi nu vor funcţiona joi la uzinele din Mississippi şi Alabama.

Nissan a declarat că producţia la uzinele din Smyrna, Tennessee şi Canton, Mississippi, rămâne suspendată.

Operaţiunile fabricii Ford din Kansas City au fost anulate în perioada 13-22 februarie, potrivit companiei. Ford a arătat că intenţionează să organizeze schimburi duble în fabricile sale din Chicago, Dearborn şi Oakville.

Mexicul, a doua cea mai mare economie din America Latină, are probleme din cauza scăderii livrărilor de gaze din Texas cu aproximativ 75%, în ultima săptămână, care i-a provocat pierderi de miliarde de dolari ca efect al întreruperilor de curent şi al închiderii fabricilor.

Related posts