Galeria Țiriac Collection multi-premiată la concursuri de eleganță auto în 2017

Da mai departe!

O serie de exponate aparținând Țiriac Collection au fost apreciate în cadrul unor cunoscute concursuri de eleganță auto internaționale și locale, galeria adăugându-și în palmares distincții de top obținute la edițiile din 2017 ale Concursului de Eleganță Villa d’Este, Concursului de Eleganță „Alla Corte dei Medici” sau Concursului de Eleganță de la Sinaia.

Astfel, Duesenberg J Berline Convertible din anul 1930, un model unic în lume, a câștigat locul I la clasa B – „Călătorii cu stil: Ocolul Pământului în 40 de ani” în Italia, la Villa d’Este. Acest premiu se adaugă celui obținut în 2016 la Concursul de Eleganță “Alla Corte dei Medici” din Florența – Locul I la categoria Antebelice, clasa „Il Neoclassicismo”. Mașina a fost deținută anterior de faimosul actor Tyrone Power, unul dintre reprezentanții de seamă ai cinematografiei americane a anilor ’50.
Modelul Cadillac Series 90 V16, fabricat în 1939, a fost desemnat marele câștigător al Concursului de Eleganță de la Sinaia, ediția 2017, care s-a desfășurat la Castelul Peleș. Acesta a obținut titlul “Best of Show”, titlul la categoria “Antebelice Sedan” și premiul pentru cea mai bună restaurare la categoria “Vehicul Istoric Antebelic”. Mașina a fost restaurată integral în atelierul Țiriac Collection, pe parcursul unui an și jumătate. Aceasta are caroseria numărul 1 dintre cele două unități produse în anul 1939.
De la ediția din 2017 a Concursului de Eleganță „Alla Corte dei Medici” din Florența, Țiriac Collection s-a întors cu două premii. Premiul cel mare al competiției, „Best of Show 2017”, a fost adjudecat de modelul Rolls-Royce Phantom II Sedanca De Ville by Windovers, iar modelul Messerschmitt KR 200 a fost exponatul cel mai apreciat de publicul vizitator, obținând premiul de popularitate – „Best of Show Referendum del Pubblico”.
Rolls-Royce Phantom II Sedanca de Ville a câștigat de asemenea un premiu dedicat vehiculelor clasice și la ediția din 2013 a Concursului de Eleganță de la Sinaia, la categoria „Antebelic Sedan”.

Țiriac Collection, prima galerie auto personală deschisă în România, situată în Otopeni, pe Calea Bucureștilor nr. 289, reunește în permanență peste 150 de modele emblematice, atât clasice, produse începând cu anul 1899, cât și de ultimă generație, aparținând celor mai importanți producători auto din lume.

Programul de vizitare pentru publicul larg este de vineri până duminică, în intervalul orar 10:00-19:00. Detalii suplimentare despre Țiriac Collection pot fi accesate la adresa www.tiriaccollection.ro și pe pagina de facebook a galeriei.

Cadillac Series 90 V16

Duesenberg J Berline Convertible

Rolls-Royce Phantom II & Messerschmitt

Related posts