Ford Motor a anunţat miercuri că va electrifica toată gama de maşini din Europa până în 2030, grupul american alăturându-se astfel cursei globale a producătorilor auto care dezvoltă vehicule cu emisii zero, în perspectiva interzicerii vânzărilor de maşini noi alimentate cu combustibili fosili, transmite Reuters.
Luna aceasta, Ford a majorat investiţiile în vehicule electrice şi autonome la 29 de miliarde de dolari, după ce anul trecut anunţase că va face investiţii de 11 miliarde de dolari pentru a lansa 40 de modele de automobile electrice şi hibride. De asemenea, compania va investi şapte miliarde de dolari în dezvoltarea tehnologiei pentru vehicule autonome.
Ford va investi un miliard dolari în fabrica sa din Koln, Germania, care va deveni prima facilitate din Europa a companiei unde vor fi produse vehicule electrice.
Primul automobil exclusiv electric european va fi produs la Koln din 2023, iar compania ia în considerare şi un al doilea model la această uzină.
Până în 2026, Ford va avea versiuni electrice ale tuturor maşinilor de pasageri vândute în Europa, iar până în 2030 două treimi din vehiculele comerciale vândute pe această piaţă vor fi exclusiv electrice sau hibrid plug-in.
În prezent, Ford domină pieţele din SUA şi Europa pe segmentul vehiculelor comerciale alimentate cu benzină, având cote de piaţă de 40% şi, respectiv, de aproape 15%.
Ford a precizat că divizia sa de vehiculele comerciale „este cheia pentru viitoarea creştere şi profitabilitate” şi se va baza pe noi produse, inclusiv pe alianţa strategică cu Volkswagen AG.