Ford suspendă producţia la două uzine din cauza lipsei de cipuri

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Constructorul auto american Ford Motor Co. a anunţat joi că va asambla camionetele F-150 şi SUV-ul Edge în America de Nord fără anumite componente şi de asemenea va suspenda producţia la două uzine, din cauza deficitului global de cipuri, transmite Reuters.

Ford, companie prezentă şi în România, a precizat că deficitul de cipuri, combinat cu o lipsă de componente provocată de furtunile de zăpadă care au lovit centrul SUA, au obligat compania să construiască vehicule fără anumite componente, pe care le va depozita „pentru câteva săptămâni”, până când vor putea fi finalizate şi livrate. Numărul vehiculelor afectate este de ordinul „miilor”, a precizat un purtător de cuvânt de la Ford.

De asemenea, Ford a decis să suspende producţia la uzinele din Louisville, Kentucky, şi Koln, Germania.

Costurile asociate cu aceste acţiuni sunt incluse în precedentele sale estimări conform cărora profitul realizat în acest an ar putea fi diminuat cu 1 până la 2,5 miliarde de dolari din cauza lipsei de cipuri.

Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Constructorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea în acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts