Ford mizează mai nou pe SUV-uri încercând să acopere cele 3 principale segmente. Ecosport este subiectul testului nostru de astăzi și un produs foarte important pentru Ford care intenționează să îl producă și la noi.
Ford EcoSport este în primul rând un SUV de oraș, mai ales în varianta testată de noi. Ca traseu am ales un drum București-Constanța pentru a testa pe autostradă performanțele motorului de 1 litru EcoBoost, o mai veche cunoștiință a noastră.
În această configurație, crossoverul de segment B pare mai degrabă potrivit pentru drumurile urbane decât pentru cele accidentate, mai ales că are tracțiune 4×2. La fel îl recomandă și dimensiunile compacte. EcoSport a fost lansat destul de târziu pe piața europeană și poate de aceea liniile lui vi se vor părea familiare. Modelul a fost comercializat pe piețele din Asia deja și în varianta europeană a primit lumini de zi de tip LED. Grila trapezoidală caracteristică Ford este proeminentă, partea față arată destul de bine, dar în părțile laterale, EcoSport nu mai pare așa de masiv ca alte concurente din gamă.
Partea spate vine cu o soluție interesantă, o ușă care se deschide lateral, pe care poate fi montată opțional roata de rezervă și care are mânerul de deschidere camuflat în blocul optic spate de pe dreapta. Roata din spate nu încurcă la parcări, mai ales că acum avem asistență la parcare.
În interior avem designul plăcut întâlnit și pe Fiesta, dar și interfața Sync 1 care are conectivitate Bluetooth și USB. Mașina are suficient spațiu pentru 4 persoane, dar și un portbagaj destul de încăpător. Poziția de conducere este înaltă, asigurând o vizibilitate bună.
Sub capotă avem motorul de 1 litru EcoBoost, produs la Craiova. De data aceasta avem o variantă cu o putere crescută, motorul în 3 cilindri ajungând acum să ofere 140 CP. Motorul este cuplat la o cutie de viteze manuală cu 5 trepte.
În oraș motorul este destul de sprinten, iar cutia etajată bine ajută la livrarea promptă a puterii, pe de altă parte, pe autostradă ne doream o transmisie cu 6 trepte. În această configurație, la viteza de 130 kilometri pe oră motorul ajunge la aproape 3.000 de ture, varianta fiind ușor mai economică decât celelalte versiuni cu putere mai mică. Am mai întâlnit premiatul motor EcoBoost în această variantă de putere la Fiesta la versiunile Red&Black.
În curbe, mașina stă destul de bine, la fel și la capitolul suspensii. Am avut neplăcerea să constatăm că A2 este acum plin de gropi, dar EcoSport a făcut față cu brio. Suspensia confortabilă absoarbe destul de bine și fără prea mult zgomot gropile.
În materie de siguranță avem ABS, ESP și senzori de parcare. Modelul a fost testat de EuroNCAP în 2013 și a obținut 4 stele.
Ford Ecosport 1.0 EcoBoost 140
0-100 km/h: 11,8 sec
Viteza maximă: 185 km/h
L/l/î: 4.273/1.765/1.648
Masă proprie: 1.337 kg
Portbagaj: 333 l
Cilindree (cmc): 999
Putere (CP): 140 la 6.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 180 la 1.400 rpm
Consum mediu: 6 l/100 km
Cutie de viteze: manuală, 5 trepte