Ford anunţă noi reduceri ale producţiei din cauza deficitului global de semiconductori

Da mai departe!

Ford Motor a anunţat o nouă serie de închideri ale fabricilor din cauza deficitului global de semiconductori, fiind afectate cinci facilităţi din Statele Unite şi una din Turcia, transmite Reuters.

Al doilea producător auto american nu a specificat câte vehicule nu vor fi fabricate din cauza celor mai recente acţiuni şi a reiterat că va furniza în 28 aprilie o actualizare a impactului financiar al deficitului de cipuri pentru industria auto.

Luna aceasta, Ford a redus producţia la fabricile din Chicago, Flat Rock, Michigan şi Kansas City şi a implementat un program redus de muncă la uzina din Ohio.

În martie, compania estima la 1 – 2,5 miliarde de dolari costurile provocate de deficitul global de semiconductori.

Oficialii din industria auto avertizează că în trimestrul doi vor fi şi mai multe fabrici afectate de lipsa cipurilor.

Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Producătorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea în acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Related posts