Enel X, linia de business a Grupului Enel dedicată serviciilor și produselor energetice avansate, a semnat un acord cu Weltmeister, brandul de vehicule electrice (EV) care face parte din WM Motor Technology Co Ltd, companie auto din Shanghai specializată în realizarea de baterii pentru vehiculele electrice (BEV). După lansarea primului său birou comercial dedicat e-Mobilității în China, Enel X va sprijini dezvoltarea infrastructurii de încărcare a Weltmeister la nivel global, promovând astfel exportul de vehicule electrice și accelerând dezvoltarea piețelor internaționale.
Cele două companii vor colabora pentru a promova dezvoltarea durabilă și de înaltă calitate a pieței EV, iar primul proiect este programat să fie lansat în China în primul trimestru al anului 2021.
Datorită expertizei Enel X și a ecosistemului său extins de soluții de mobilitate electrică, Weltmeister va putea satisface nevoile clienților internaționali și să își continue procesul de internaționalizare, pe baza experienței acumulate în promovarea produselor pentru mașini electrice inteligente pe piețele globale și a cunoștințelor complexe despre nevoile utilizatorilor și big data. Cei doi parteneri vor avea o cooperare strategică multidimensională și aprofundată în domenii precum exportul de mașini electrice inteligente și servicii post-vânzare, armonizarea infrastructurii de încărcare și îmbunătățirea experienței de încărcare, precum și aplicarea tehnologiei V2G. Totodată, vor colabora pentru a promova dezvoltarea durabilă și de înaltă calitate a industriei de mașini electrice inteligente și pentru a pune bazele unui nou concept ecologic – călătoriile nepoluante și inteligente.
“Acest parteneriat este încă o confirmare a tranziției Enel X către un model de afaceri pe deplin sustenabil, întrucât compania încearcă în permanență să colaboreze la nivel global cu companii care promovează dezvoltarea durabilă și care creează reciproc valoare comună pentru toți stakeholderii”, a spus Francesco Venturini, CEO Enel X. “Cooperarea dintre cele două companii în ceea ce privește echipamentele de încărcare, software-ul și hardware-ul,V2G și nu numai, reprezintă o alianță puternică, care va accelera revoluția e-Mobilitate.”
Conform acordului, Enel X și Weltmeister vor avea o cooperare strânsă în domeniul mobilității electrice. Enel X va oferi soluții inteligente de încărcare și servicii post-vânzare pentru produsele auto Weltmeister exportate către piețe internaționale precum Uniunea Europeană și Asia de Sud-Est și va asigura funcționarea facilităților de încărcare relevante în conformitate cu standardele, politicile și reglementările locale de tarifare. În plus, cele două companii vor explora integrarea tehnologiei V2G în Europa, care le va permite clienților să reducă costul pentru deținerea unui vehicul electric și le va oferi, totodată, o potențială sursă de alimentare de rezervă.