Prim-ministrul Mongoliei Luvsannamsrai Oyun-Erdene şi CEO-ul Tesla Elon Musk au discutat despre posibila extindere a afacerilor sale şi investiţii în ţara asiatică, în cadrul unei întâlniri virtuale care a avut loc luni, relatează CNBC.
”Au discutat despre posibilitatea de a primi Tesla în Mongolia, pentru fabrica sa de baterii pentru vehicule electrice, valorificând disponibilitatea largă a ţării a elementelor de cupru şi pământuri rare, care sunt componente esenţiale ale bateriilor maşinilor electrice”, potrivit unui comunicat emis în numele guvernului mongol.
Ţara din Asia de Est este bogată în minerale şi se mândreşte cu zăcăminte mari de cupru, aur şi cărbune.
”Guvernul mongol se angajează să coopereze cu organizaţiile internaţionale pentru a ajuta la stimularea dezvoltării de noi tehnologii şi la creşterea investiţiilor în ţară”, se arată în comunicat.
O declaraţie a secretariatului de cabinet al guvernului Mongoliei a adăugat că prim-ministrul ţării a subliniat sprijinul pentru utilizarea maşinilor electrice şi a îndemnat cetăţenii mongoli să folosească astfel de vehicule.
Musk şi Oyun-Erdene au vorbit, de asemenea, despre aducerea Starlink, un furnizor de terminale şi servicii de comunicaţii prin satelit operat de compania SpaceX, fondată de Musk, în Mongolia.
Starlink a fost înregistrată în Mongolia în 2022 şi este de aşteptat să se lanseze la nivel regional în acest an.
Întâlnirea lui Musk cu liderul mongol vine după ce gigantul tehnologic s-a întâlnit săptămâna trecută cu vicepremierul chinez Ding Xuexiang şi alţi oficiali de top din China, în timp ce Beijingul încearcă să prezinte un mediu de afaceri prietenos pentru companiile străine, pe fondul tensiunilor cu SUA.
CEO-ul Tesla a complimentat progresele tehnologice ale Chinei şi a vizitat gigafabrica Tesla din Shanghai.