Discuţiile dintre Nissan şi Renault se concentrează pe optimizarea investiţiilor în vehiculele electrice

Da mai departe!

Negocierile dintre Nissan Motor şi partenerul şi principalul acţionar Renault SA se concentrează pe optimizarea investiţiilor lor în vehiculele electrice şi îmbunătăţirea competitivităţii alianţei, a afirmat vineri pentru Reuters directorul general al producătorului auto nipon, Makoto Uchida.

Conform unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, negocierile dintre Renault şi Nissan sunt în desfăşurare, cu mai puţin de două săptămâni înainte de termenul stabilit în 15 noiembrie de producătorii auto pentru a ajunge la un acord.

Makoto Uchida nu a dorit să comenteze în privinţa momentului unei potenţiale tranzacţii cu Renault şi dacă se va realiza luna aceasta.

El a declarat că discuţiile sunt menite să îmbunătăţească capacitatea companiilor de a concura într-un moment de incertitudini economice, când industria auto trece la vehiculele electrice prin ceea ce el a descris cea mai mare transformare dintr-un secol.

„Discuţiile pe care le avem sunt despre cum să facem şi mai puternică competitivitatea noastră. Aceasta este prioritatea”, a afirmat Uchida.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Luna trecută, cei doi producători auto au discutat despre o nouă fază în parteneriatul lor, care ar putea include şi o investiţie din partea Nissan în noua divizie care va regrupa operaţiunile Renault din domeniul vehiculelor electrice. Sursele susţin că cele două companii discută o reducere a participaţiei deţinute de Renault la Nissan, posibil până la 15% şi condiţiile în care s-ar putea realiza.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.

Renault vrea ca Nissan să fie acţionar la divizia sa de automobile electrice, la care grupul francez vrea să păstreze un pachet de cel puţin 51%. Pentru divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, Renault are în vedere crearea unei noi entităţi cu Aurobay, un joint venture între Volvo Car AB şi grupul chinez Zhejiang Geely Holding Group, precum şi cu alţi investitori.

Related posts