Dacia reduce din nou activitatea la uzina din Mioveni

Da mai departe!

Conducerea grupului Renault România a anunțat angajații de la Automobile Dacia că programul de lucru al unor departamente va fi redus. Recent, ministrul economiei a vizitat producătorul care a cerut ajutoare de la statul român pentru a-și plăti salariații care vor intra în Kurtzarbeit.

Presa locală din Argeș a scrie că unele departamente ale Automobile Dacia din Mioveni vor avea un program de lucru redus între 8 și 15 aprilie.

Astfel, conform unui document intern distribuit angajaților, Uzina de Vehicule Dacia, departamentul Presaj, va avea o activitate redusă în zilele de 11, 12, 13, 14 și 15 aprilie 2022. Va fi afectată în special activitatea schimbului 3, dar și schimburile 1 și 2 vor resimți parțial efectele.

În schimb, la Uzina Mecanică și de Șasiuri (UMCD), unele activități vor fi oprite între 8 și 11 aprilie. În acest context, atât departamentul de logistică și alte direcții suport vor trebui să își ajusteze programul de lucru.

Personalul care nu va participa la producție, rămânând acasă, va fi plătit, conform contractului, cu 85% din salariu.

Anunțul privind stopările temporare ale producției din perioada 8 – 15 aprilie vine după ce și între 4 și 8 aprilie au existat sincope. Astfel la UVD a fost redusă activitatea pe întreaga perioadă menționată.

Prezent pe 5 aprilie la Mioveni, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat că a discutat cu ministrul Muncii despre necesitatea prelungirii Kurzarbeit în cazul Automobile Dacia.

Discuţiile din cadrul vizitei s-au axat pe găsirea de soluţii de sprijin pentru Automobile Dacia, care a fost nevoită în ultima perioadă să reducă programul de lucru sau chiar să întrerupă activitatea, ceea ce a dus la nemulţumiri în rândul angajaţilor.

Pe lângă mesajele privind reducerea programului de lucru, oficialii Automobile Dacia și-au anunțat angajații că pe 7 aprilie a fost stabilită valoarea primei de Paști.

Astfel, pe 14 aprilie, angajații uzinelor din Mioveni vor primi 1.500 de lei ca avans din prima de Paști în valoare totală brută de 1954 de lei.

Prima de Paști este acordată tuturor salariaților Automobile Dacia care dețineau contract de muncă la data de 1 aprilie 2022.

Related posts