Cum să detectezi la timp o uzură a anvelopelor

Da mai departe!

Anvelopele se uzează în timp din cauza frecării pe diferite suprafețe. De asemenea mai mulți factori contribuie la distrugerea anvelopelor, câteodată prematur, și aceștia sunt tipul de cauciuc din care este farbricată anvelopa, greutatea exercitată asupra ei cât și presiunea din anvelopă.

Pentru a obține maximum din anvelope de-a lungul timpului, trebuie să ținem cont să fie aliniate corespunzător, să poarte doar greutatea maxima recomandată și să aiba presiune așa cum specifică producătorul. Toate acestea ar trebui să creeze o amprentă sigură, cu greutatea distribuită uniform pe amprentă, pentru a maximiza durata de rulare a anvelopei.

Din păcate, o mulțime de anvelope de calitate suferă din cauza unei întrețineri deficitare! Cel mai bun mod de a menține anvelopele în formă maximă este de a le roti în mod regulat și de a verifica metodic adâncimea benzii de rulare pentru a recunoaște uzura neregulată a anvelopelor.

Dacă nu știi semnele uzurii neregulate a anvelopelor noi te vom ajuta sa iti dai seama in timp util pentru a putea remedia problema.

Uzură anvelopă pe mijlocul suprafaței de contact

Aceasta uzura rezultă dintr-o anvelopă umflată excesiv. Anvelopa devine brăzdată și cantitatea de cauciuc care vine în contact cu drumul este redusă doar la partea din centru. Partea de contact preia toate acțiunile de frânare și accelerare astfel încât se uzează mai repede. Manipularea este redusă datorita faptului ca suprafata care vine in contact cu drumul este mai mică decât cea pentru care a fost proiectată. Performanțele sunt reduse deoarece umerii proiectați pentru tracțiune, viraje și alte optimizări nu pot atinge drumul pentru a-și îndeplini sarcinile. Pentru a te asigura că anvelopele sunt umflate corespunzător, verifică manualul vehicului sau afișul de pe portiera șoferului și vei afla presiunea optimă recomandată de producător.

Uzură anvelopă pe laterale

Opusul uzurii pe mijloc a anvelopelor este uzura pe laterale, această uzură se produce atunci când anvelopele nu sunt umflate corespunzător. Banda de rulare va fi mai uzată și umerii mult prea tociți, deoarece sunt mai mult în contact cu drumul. Manipularea și performanța sunt din nou impactate din cauza faptului că pneul nu este în contact corespunzător cu șoseaua și nu va putea funcționa corespunzător. De asemenea, va crește consumul de combustibil, deoarece mașina trebuie să lucreze mai mult pentru a trage anvelopa pe drum, mai degrabă decât pentru a rula eficient. Acest tip de uzură se întâmplă mai frecvent la temperaturi scăzute, anvelopele pot pierde câte 1-2 kg de aer la fiecare 10 grade scăzute, deci trebuie luată o precauție suplimentară pentru a verifica presiunea ideală a anvelopei.

Uzură anvelopă pe o singură laterală

Este un simptom al unui vehicul nealiniat, ce afectează în mod specific banda de rulare interioară sau exterioară a anvelopelor. Dacă o nouă aliniere a roților nu rezolvă problema, verifică atunci și arcurile și îmbinările.

Acestea sunt doar câteva din uzurile cel mai des întânite și în fiecare caz trebuie intervenit la timp pentru a nu se deteriora definitiv anvelopa. Este important să cunoști aceste tipuri de uzuri deoarece fiecare uzură poate însemna consecințe diferite pentru mașina ta.

Depistarea problemelor îți permite să discuți cu specialistul în anvelope de la service-ul tău cu privire la următoarea rotație a anvelopelor. La urma urmei, anvelopele sunt scumpe și cu toții vrem să le facem să dureze cât mai mult și să ne ofere siguranță pe toate tipurile de drum.

Related posts