Nissan Qashqai a ajuns deja la a doua generație. Acest crossover japonez este foarte popular în Europa și acum a devenit și mai atrăgător. AutoReport.ro a luat, alături de TravelAdventure.ro acest model într-un test pe Valea Prahovei pentru a vă arăta un obiectiv turistic interesant, Cramele Rhein.
Pentru a sta cât mai mult timp alături de el, am ales acest traseu și l-am făcut pe parcursul unei singure zile, iar în cei peste 400 km ai testului am încercat să ne lămurim de calitățile unei mașini care are o misiune grea: să depășească succesul predecesorului.
Cramele Rhein au o poveste interesantă, iar de aici ies sticle de vin spumant preferate chiar de familia regală a României. Acum acest loc este unul dintre Domeniile Hallewood și este o locație foarte primitoare pentru toată lumea.
Putem afirma fără urmă de îndoială că designul noii generații Nissan Qashqai este mai plăcut.
O parte dintre noile linii le-am văzut și pe “fratele mai mare” din gamă X-Trail. Noul Qashqai este mai lung cu 49mm decât predecesorul, dar mai puțin înalt. Lățimea crossoverului a crescut și ea.
Qashqai are un look mai sportiv și blocuri optice spate mai mari.
Primul lucru care vă va bucura este când spunem că s-a menținut poziția de condus înaltă și impozanța.
În interior descoperim că materialele au fost îmbunătățite radical, iar noua generație oferă mai mult spațiu interior călătorilor.
Modelul de test este echipat cu sistem infotainment cu ecran tactil, navigație și conectivitate auxiliară, bluetooth și USB. Cinci persoane cu tot cu bagaje nu se pot plânge că nu au loc în acest crossover, chiar și la drum lung.
Modelul testat de noi este echipat cu cea mai puternică variantă diesel din gamă: motorul de 1,6 litri dCi de 130 CP. Cuplul maxim produs de acest motor este de 320 Nm.
Echipat cu transmisie manuală cu 6 trepte și tracțiune integrală, Qashqai-ul de test se comportă foarte bine indiferent de condițiile de drum. Direcția servoasistată este destul de precisă și face mașina ușor de manevrat.
Cutia de viteze manuală este bine etajată. Motorul este demn de titulatura PURE DRIVE, consumând în acest test aproape 5,6 litri la 100 kilometri în condițiile în care am mers aproape de limita legală de viteză chiar și pe autostradă.
Noua generație Qashqai stă mai bine pe drum și pare mai ușor de condus. Puterea motorului este foarte bine pusă în valoare de transmisie. Suspensia absoarbe foarte bine denivelările, dar și neregularitățile unui drum accidentat.
Totuși, Qashqai este un crossover de dimensiuni mai mici și are limitările sale în offroad.
Acest model are tehnologiile de siguranță grupate sub denumirea Safety Shield. Acestea sunt: Front Collision Avoidance, Driver Attention Support și Traffic Sign Recognition. Modelul de test avea un sistem de parcare inteligentă.
Pensiune & Restaurant Rhein
Acum 120 de ani, la Pivnitele Rhein & CIE Azuga a început să se scrie istoria uneia dintre cele mai vechi crame din România, unde se produce fără întrerupere vinul spumant dupa metoda tradițională. Aici s-a născut RHEIN EXTRA, cea mai veche marcă românească de vin spumant și cea mai renumită în perioada interbelică.
Datorită calităților deosebite ale vinurilor și în special ale spumantelor, Pivnițele Rhein & CIE Azuga au devenit în 1920 “Furnizorul Curții Regale a României”. Halewood continuă această tradiție, redând spumantului RHEIN EXTRA eleganța și strălucirea din perioada interbelică.
Astăzi, Pivnițele Rhein & CIE Azuga au devenit un loc de promovare a culturii vinului, oferind iubitorilor posibilitatea de a vizita o cramă funcțională și de a regăsi atmosfera autentică a unei fabrici de spumant veche de peste 120 de ani. Noi am realizat turul complet și am asistat la îmbutelierea unei sticle de spumant Rose Brut.
Amenajată în cadrul Pivnițelor, PENSIUNEA Rhein, aflată aproape de pârtia Sorica din Azuga, completează oferta turistică a Văii Prahovei. Pensiunea dispune de 16 camere cu băi proprii și de un restaurant cu o capacitate de servire a mesei de 90 persoane. Denumite sugestiv dupa nume de soiuri de struguri, camerele dispuse în trei corpuri de clădiri oferă oaspeților o panoramă încântătoare a parcului de 2 hectare.
Nissan Qashqai 1.6 dCi MT6
– 0-100 km/h: 10,9 secunde
– Viteza maximă: 190 km/h
– L/l/î: 4.377/1.806/1.590
– Masă proprie: 1.535 kg
– Volum portbagaj (l) 430
– Cilindree (cmc) 1.598
– Putere (CP) 130 la 4.000 rpm
– Cuplu maxim (Nm) 320 la 1.750 rpm
– Consum mediu 5,6 l/100 km (mixt)
– Cutie de viteze manuală 6 trepte