Citroen vine cu o nouă ofertă cât se poate de neobișnuită: cumperi o mașină și ai un abonament la tren. Având în vedere că, pe distanțe lungi, mașinile electrice devin dependente de stațiile de încărcare, Citroen s-a gândit cum să le risipească proprietarilor de astfel de mașini anxietatea de autonomie, așa cum se numește în termeni de specialitate teama că bateria s-ar putea descărca departe de orice stație de încărcare. Din acest motiv, marca franceză a lansat o ofertă prin care clienții care cumpără un Citroen electric primesc abonamente la tren timp de patru ani.
În plus, primesc o reducere de 30% și însoțitorii deținătorului abonamentului. Scopul declarat al acestei oferte este ca proprietarii de mașini electrice să folosească cele două mijloce de transport, mașina și trenul, combinate, de exemplu pentru naveta zilnică, pentru călătorii în weekend sau pentru drumuri mai lungi, „ca să-ți vezi prietenii, bunica, mama”. Mașinile cărora li se aplică această ofertă sunt eC4, eC4 X și e Berlingo, cumpărate între 15 mai și 30 iunie, iar oferta se adresează, cel puțin în acest moment, clienților din Franța, după cum anunță compania.
„Această combinație de mijloace de transport oferită de Citroën răspunde așteptărilor și noilor obiceiuri ale consumatorilor care caută din ce în ce mai mult să-și diversifice mijloacele de transport pentru o mai mare flexibilitate, eficiență și economii, reducând în același timp amprenta de carbon. Oferind această opțiune de călătorie cu trenul pe lângă mașinile electrice, Citroën își arată capacitatea de a se adapta la nevoile clienților săi, contribuind în același timp la tranziția către o mobilitate mai durabilă și mai ecologică”, transmite Citroen. Modelul eC4 și versiunea eC4 X sunt echipate cu un motor electric de 100 kW (136 CP și 260 Nm), alimentat de o baterie de 50 kWh, cu arhitectură de 400 volți și o autonomie de 360 km, în condițiile în care viteza maximă e limitată la 150 km/h.