Porsche extinde gama de versiuni ale berlinei sale sport complet electrice, pentru a include Taycan Turbo GT și Taycan Turbo GT cu pachetul Weissach. Acesta din urmă este construit pentru circuit și renunță la scaunele din spate în favoarea unui raport și mai bun între putere și greutate. La puterea maximă, ambele modele pot livra peste 1.100 CP. Integrând o serie de măsuri privind construcția ușoară și aerodinamică, aceste mașini sport GT, complet electrice, ridică ștacheta în ceea ce privește dinamica de conducere. Pe puntea spate este utilizat un invertor de impulsuri mai puternic și mai eficient, care folosește carbură de siliciu, ca material semiconductor. Primele modele Taycan Turbo GT ar trebui să fie livrate clienților începând cu această primăvară.
Nu se află încă pe piață, dar deține deja un record: Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach a obținut titlul de cea mai rapidă mașină electrică de serie la Weathertech Raceway Laguna Seca, în California, pe 23 februarie 2024. Înregistrând un timp de 1:27,87 min., pilotul de testare al Porsche, Lars Kern, a parcurs un tur mai rapid decât a reușit oricare alt pilot până acum cu o mașină electrică, omologată pentru circulația pe șoselele publice.
Nu cu mult mai înainte, o versiune de pre-producție a aceluiași nou model a stabilit un nou record al clasei, pe circuitul Nürburgring. La volanul mașinii s-a aflat, și de această dată, tot Kern, care a înregistrat un timp de 7:07,55 min. pe Nordschleife. Această performanță înregistrată în mod oficial este cu 26 de secunde mai rapidă decât cea înregistrată de Kern în ultimul său tur record la bordul unei berline Taycan Turbo S Sport, dotată cu un pachet de performanță, în luna august 2022. Totodată, acest timp reprezintă actualul record pentru mașinile electrice de serie și, de asemenea, face din Turbo GT cel mai rapid autoturism cu patru uși, indiferent de sistemul de propulsie, care a rulat pe circuitul Nürburgring.
„Cele două recorduri de circuit, de la Laguna Seca și de pe Nordschleife, arată potențialul extraordinar pe care îl are Taycan”, afirmă vicepreședintele Liniei de Modele, Kevin Giek. „Pentru a-ți dovedi calitățile pe circuit, nu este suficient să ai putere. Întregul ansamblu de accelerare și frânare, aderența în viraje, aerodinamica, stabilitatea și reglajele de finețe trebuie să fie la înălțime. La Taycan Turbo GT și Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach, în special, inginerii noștri au obținut aceste rezultate într-un mod absolut impresionant. Aceștia au făcut într-adevăr o treabă excelentă cu modelele Taycan existente și recent actualizate. Însă noile noastre mașini GT ridică din nou, în mod clar, standardul în ceea ce privește dinamica de condus.”
„Circuitul de la Laguna Seca a împins Taycan Turbo GT la limită. Întregul pachet face diferența”, spune pilotul de testare Kern. „Turbo GT cu pachetul Weissach setează noi standarde în aproape fiecare parametru. Între acestea se regăsesc accelerația și frânarea, un mod livrare imediată a puterii maxime, care este intuitiv de utilizat și un sistem de propulsie conceput pentru tracțiune și performanță maximă. În plus, gradul de aderență în viraje e la fel de impresionant. Manevrabilitatea și ținuta de drum lejeră sunt incredibile. Anvelopele acționează excelent și ai parte de un echilibru adecvat în orice situație de condus. Drumul cu o astfel de mașină pe pista sinuoasă de la Laguna Seca este o experiență incredibil de antrenantă.”
Modul „Atac” are la bază funcția „push-to-pass” a celorlalte modele Taycan2. Atunci când este activat, o putere suplimentară de până la 120 kW este oferită timp de 10 secunde prin simpla apăsare a unui buton. Acest sistem este optimizat pentru condus pe circuit și funcționează în mod similar cu mașinile de curse 99X pe care Porsche le utilizează în Campionatul Mondial de Formula E Electrică ABB FIA. Boost-ul este afișat de un temporizator cu numărătoare inversă pe panoul de bord și este pus în evidență în mod dinamic prin intermediul unor inele animate pe vitezometru3.
Comparativ cu funcția „push-to-pass” de pe celelalte modele Taycan, Modul „Atac” oferă o putere de propulsie cu 50 kW mai mare, iar activarea sa se poate face în moduri diferite: ca alternativă la apăsarea comutatorului de mod montat chiar în partea laterală a volanului, Modul „Atac” poate fi activat și dezactivat și prin intermediul padelei din dreapta. Acest lucru face ca funcția să fie mai ușor de utilizat pe circuit. „Poți activa boost-ul și cu mănuși de curse și fără a lua mâna de pe volan”, explică Kern. ” Prin acest mod de operare simplu, sigur și rapid, modelele Taycan Turbo GT sunt adaptate la nevoile unui pilot de curse.” Cu ajutorul padelei din stânga, de pe volan, nivelul de recuperare poate fi setat și adaptat în funcție de circumstanțele de conducere.
Noua electronică în grupul motopropulsor
Porsche a modernizat, recent, semnificativ gama de versiuni a modelului Taycan și a îmbunătățit, în general, puterea întregului ansamblu al sistemului de propulsie al mașinilor. Printre altele, trenul de propulsie a fost optimizat cu un nou motor pe puntea spate, care permite o prestație și mai dinamică în comparație cu modelele precedente. Taycan Turbo GT și Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach sunt noile versiuni sport ale modelelor emblematice și duc performanțele Taycan la următorul nivel. Echipate cu un invertor de impulsuri mult mai puternic, ambele mașini au 580 kW. Cu ajutorul funcției launch control, această putere crește până la 760 kW de overboost sau până la 815 kW timp de două secunde, conform metodei de măsurare a vârfului de performanță1.
Pentru a ajunge de la zero la 100 km/h, Taycan Turbo GT are nevoie de doar 2,3 secunde, sau de doar 2,2 secunde în cazul pachetului Weissach. Prin urmare, acest model este cu una sau două zecimi de secundă mai rapid decât Taycan Turbo S. Diferența de accelerație de la punctul de staționare până la 200 km/h este și mai mare: 6,6 sau 6,4 secunde pentru Taycan Turbo GT fără/cu pachetul Weissach, ceea ce îl face cu până la 1,3 secunde mai rapid decât Taycan Turbo S.
Invertorul de impulsuri este componenta cheie pentru controlul motorului electric. În ambele modele Taycan Turbo GT, pe puntea spate sunt utilizate invertoare de impulsuri cu o intensitate electrică maximă de 900 amperi. Aceste invertoare dezvoltă o putere și un cuplu superior celor de 600 de amperi de la Taycan Turbo S. Pentru o eficiență sporită, ca material semiconductor al invertorului de impulsuri este utilizată, în plus, carbura de siliciu. Acest lucru reduce semnificativ pierderea la comutarea în PWR și permite frecvențe de comutare mai mari. Raportul de transmisie și robustețea cutiei de viteze au fost, de asemenea, îmbunătățite, oferind valori mai mari de cuplu. Valoarea maximă de cuplu în ambele versiuni este de până la 1.340 Newton-metru. Autonomia modelelor Taycan Turbo GT este de până la 555 km, conform măsurătorilor WLTP.
Caracteristici din carbon și Porsche Active Ride: construcție și șasiu ușoare
Prin aplicarea unor măsuri inteligente de structură ușoară, Porsche a redus greutatea modelului Taycan Turbo GT cu până la 75 kg în comparație cu Taycan Turbo S. O serie de piese din carbon contribuie la acest lucru. Fibra de carbon este utilizată pentru ornamentele de pe stâlpii B, carcasele superioare de pe oglinzile laterale și inserțiile de pe fustele laterale, alături de alte componente. Scaunele full bucket, din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), un portbagaj ușor și renunțarea la funcția electrică de închidere lentă a portbagajului reduc, de asemenea, greutatea.
Taycan Turbo GT beneficiază în echiparea standard de un pachet dinamic. Acesta include suspensia Porsche Active Ride cu reglaj specific GT. În situații de conducere dinamică, această suspensie asigură o conexiune aproape ideală cu șoseaua, datorită unei distribuții echilibrate a sarcinii pe roți. În plus, pachetul de echipare include anvelope de vară, de înaltă performanță. Acestea sunt montate pe jante forjate ultraușoare cu diametrul de 21 de inci. Jantele exclusive Turbo GT au spițele frezate în relief, ceea ce economisește greutate și, în același timp, ventilează eficient frânele.
Taycan Turbo GT dispune în dotarea standard de un kit de frâne ușoare, din ceramică. Bazat pe Porsche Ceramic Composite Brake (PCCB), sistemul de frânare a fost optimizat din punct de vedere al greutății. Modificările de design ale camerei discului de frână și ale carcasei etrierului de frână au eliminat mai mult de două kilograme. Acest lucru are un impact pozitiv atât asupra dinamicii de conducere, cât și asupra performanțelor: reducerea maselor neportante și rotative îmbunătățește performanțele. Etrierele de frână sunt vopsite exclusiv în culoarea Victory Gold.
Eleron posterior cu clapetă Gurney și finisaje exclusiviste: aerodinamică și design exterior
Porsche a conceput în mod special pentru Taycan Turbo GT spoilerul frontal cu lamele aerodinamice. Priveliștea din spate este dominată de un eleron adaptiv, cu o clapetă Gurney, cu un finisaj lucios din țesătură de carbon.
Farurile Matrix LED sunt incluse în echiparea standard. Acestea pot fi înlocuite cu faruri HD Matrix LED pe Taycan Turbo GT, ca opțiune și fără costuri suplimentare. Profilul lateral dezvăluie o serie de componente realizate din fibră de carbon. Garniturile geamurilor laterale sunt vopsite în negru (high gloss).
În timp ce Taycan Turbo și Taycan Turbo S cu dotări Turbonite se diferențiază de celelalte modele din serie, Taycan Turbo GT are mai degrabă un aspect sportiv. Ambele modele poartă emblema Porsche colorată pe capota din față, precum și pe capacele de la butucii jantelor din aliaj ușor. Logo-ul „Turbo GT” de pe capota spate este vopsit în negru (mat).
Cele șase culori exterioare propuse includ noile opțiuni de vopsea Pale Blue Metallic și Purple Sky Metallic. Timp de un an, acestea sunt rezervate exclusiv pentru Taycan Turbo GT. Programul extins Paint to Sample de la Porsche Exclusive Manufaktur oferă opțiuni suplimentare de personalizare. În plus, un set de autocolante cu logo-ul Taycan este disponibil pentru secțiunea inferioară a ușilor și pentru capota față, fie în culoarea Volt Blue negru (mat)/ (lucios).
Scaunele tip „full bucket” incluse în echiparea standard și o ambianță sportivă: interiorul
Dotările sportive Race-Tex includ în echiparea standard tapițerii din piele neagră. De asemenea, în echiparea standard sunt incluse scaune tip „full bucket” ușoare, cu finisaj din țesătură de carbon (high-gloss). Scaunele frontale cu sistem adaptiv Sport Plus (cu ajustare electrică în 18 direcții și pachet de memorie) pot fi comandate opțional și fără costuri suplimentare. Un logo Turbo GT este brodat pe tetierele din față. În plus, sub panoul de control al climatizării apare logo-ul modelului respectiv. La cerere, sunt disponibile echipamente interioare exclusive, cu tonuri contrastante în Volt Blue sau GT Silver.
Pe volanul sport GT, muchia este acoperită cu Race-Tex negru și are un marcaj la nivelul orei 12. Taycan Turbo GT dispune de pachetul Sport Chrono de la Taycan Turbo S.
Proiectat pentru performanțe pe circuit: Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach
Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach este și mai precis în ceea ce privește poziționarea. Grație unor măsuri adiționale de construcție aerodinamică și de greutate redusă, acest model este clar proiectat pentru performanță. Taycan Turbo GT dotat cu pachetul Weissach accelerează de la zero la 100 km/h în 2,2 secunde, ceea ce face ca acest model cu două locuri să fie cu o zecime de secundă mai rapid decât Taycan Turbo GT, care are o putere similară. Viteza sa maximă este de 305 km/h față de 290 km/h.
Printre elementele aerodinamice adiționale se numără deflectoarele de aer amplasate în partea inferioară a caroseriei și un nou difuzor frontal. În partea din spate, modelul dotat cu pachetul Weissach dispune de un eleron fix, cu finisaj ca o țesătură de carbon și suporturi fixate pe caroserie. Sarcina totală de deportanță aici ajunge la 220 kg. Logo-ul pachetului Weissach este prezent pe ambele părți ale eleronului. În exclusivitate, la cerere, este disponibilă o folie de protecție striată în Volt Blue, negru sau negru (mat). Aceasta accentuează și mai mult caracterul sportiv al mașinii. Designul cu dungi poate fi combinat cu setul de autocolante negre.
Eliminarea oricărui echipament care nu este necesar pentru condusul pe circuit a mai redus încă aproximativ 70 de kg în comparație cu Taycan Turbo GT fără pachetul Weissach. În locul unui sistem de scaune, partea din spate este placată cu carbon ușor de înaltă calitate, cu un compartiment de depozitare în spatele scaunelor șoferului și al pasagerului. De asemenea, s-a renunțat la ceasul analogic din pachetul Sport Chrono, prezent în mod normal pe panoul de bord, la covorașele pentru picioare și la cel din portbagaj și s-a folosit mai puțin material izolator. Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach are prevăzută o ușă pentru portul de încărcare, amplasată pe partea pasagerului, acționată manual și nu electric. Geamurile speciale, cu izolație fonică și termică, precum și pachetul Sound Package Plus economisesc, de asemenea, greutate. Acesta din urmă renunță la difuzoarele din spate și înlocuiește sistemul BOSE® Surround Sound.
Pachetul de interior GT cu elemente Race-Tex, de culoare neagră, este oferit standard. Pe partea pasagerului se află o insignă cu logo-ul pachetului Weissach. Pachetele de interior în Volt Blue și GT Silver sunt, de asemenea, disponibile pentru Taycan Turbo GT echipat cu pachetul Weissach. Cusăturile contrastante în culoarea respectivă completează gama de dotări.
Prețurile pentru Taycan Turbo GT și Taycan Turbo GT dotat cu pachetul Weissach pornesc în România de la 247.691 de euro, cu TVA 19% inclus.