Cei care au deja un automobil ar putea să își ia deja un vehicul electric prin programul Prima Maşină

Da mai departe!

Românii vor putea achiziţiona autovehicule hibrid, autovehicule electric hibrid sau autovehicule pur electrice, chiar dacă deţin un automobil, potrivit unui proiect de act normativ care modifică programul „Prima Maşină”. Autorităţile susţin că doresc înnoirea parcului auto şi creşterea vânzărilor.

Persoanele fizice vor putea achiziţiona un autovehicul nou hibrid, cu cel puţin două convertoare de energie diferite şi două sisteme de stocare de energie montate pe vehicul pentru a-i asigura propulsia, prin „Prima Maşină”, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG), care prevede modificarea programului „Prima Maşină”.

Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), spre consultare publică, joi, 1 noiembrie. Adoptat prin OUG nr. 66/2014, programul „Prima Maşină” vizează stimularea cumpărării de autoturisme noi, având ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unui autoturism nou prin contractarea de credite garantate de stat.

Un alt tip de autovehicul permis la achiziţie, odată cu modificările din legislaţie, este cel electric hibrid, respectiv autovehiculul hibrid, care poate avea o cantitate de emisii generată de maximum 70g CO2/km NEDC, în regim de funcţionare mixt.

De asemenea, modificările prevăd că pot fi achizionate autovehicule pur electrice de orice tip – autoturism, autoutilitară uşoară, autospecială sau autospecializată uşoară sau cvadriciclu, care este clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero.

Pentru automobilele hibrid, preţul de achiziţie maxim este de 100.000 de lei + TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minimum 25% din preţul de achiziţie al autoturismului. Pentru automobilele care au componentă electrică, preţul de achiziţie de maxim poate fi de 150.000 de lei, la care se adaugă TVA, pentru care beneficiarul programului trebuie să asigure un avans de minim 30% din preţul de achiziţie al autoturismului.

De asemenea, autoturismele clasice cu sistem de propulsie termic (cu motor de ardere internă) care îndeplinesc normele Euro 6 pot fi achiziţionate în limita unui preţ de 50.000 de lei + TVA, pentru care trebuie să achite un avans de 5%.

Reprezentanţii MFP au menţionat că preţurile au fost calculate în funcţie de preţurile dealerilor auto şi de prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001, că autorităţile şi instituţiile publice pot achiziţiona autoturisme al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro inclusiv TVA, dacă sunt nepoluante.

Proiectul de act normativ mai prevede acceptarea ecobonusurilor şi ecotichetelor acordate în cadrul programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru achitarea avansului minim obligatoriu.

Garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată.

Programul este deschis persoanelor de peste 18 ani, care nu înregistrează obligaţii de plată restante la bugetul general consolidate şi restanţe la plata altor credite bancare, conform proeictului de act normativ. Astfel, propunerile de modificare vizează posibilitatea achiziţionării de către persoanele fizice a unui autovehicul nou de la companiile din domeniu, chiar dacă deţin unul deja.

„Măsurile propuse sunt de natură să stimuleze achiziţia de autoturisme noi în cadrul programului, cu efecte benefice asupra înnoirii parcului auto, cu efecte antrenante în economie. În prezent, prin Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, se încurajează achiziţia de autovehicule situate în palierele joase de preţ sau maşinile puţin poluante cu litraj mic şi consum redus de combustibil. Având în vedere aşteptarea dată de lansarea celor două programe Rabla Clasic şi Rabla Plus prin care populaţia poate accesa unul dintre cele două programe sau, concomitent, pe ambele, coroborat cu faptul că acestea vin cu bonusuri, (ecotichete care pot ajunge până la valoarea de 45.000 de lei pentru maşini electrice), putem vorbi despre un nivel ridicat al achiziţiei de astfel de autoturisme care se va reflecta în creşterea volumului vânzărilor de autoturisme noi, cumulând efectele lanţului de producţie, import şi distribuţie, inclusiv serviciile conexe în sectorul auto”, se subliniază în Nota de fundamentare a noii OUG.

După intrarea în vigoare a noii OUG, normele de aplicare vor fi modificate în termen de cel mult 45 de zile.

„În funcţie de data operaţionalizării modificărilor şi completărilor propuse şi de gradul de utilizare a plafonului total alocat pentru acest an, nivelul plafonului anual al garanţiilor care pot fi emise în cadrul Programului va putea fi majorat corespunzător prin hotărâre a Guvernului”, au mai precizat reprezentanţii MFP.

Pentru asigurarea funcţionalităţii Programului, nu sunt necesare dezvoltări importante ale aplicaţiei informatice actuale, dacă solicitările de garantare sunt transmise până la data intrării în vigoare a modificărilor noii OUG, acestea fiind soluţionate prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii lor, potrivit MFP.

„Propunerile de modificare a normei primare (n.red. – programul Prima Maşină) au în vedere necesitatea de a introduce la nivel de principiu premisele corelării avansului minim cu cuantumul beneficiilor oferite în cadrul celor două programe, respectiv Rabla Clasic şi Rabla Plus, precum şi cu preţurile de vânzare ale autovehiculelor existente pe piaţă”, se scrie în Nota de fundamentare a unui proiectului de OUG.

De asemenea, Finanţele susţin că este nevoie de adoptarea unei OUG, din cauza perioadei lungi pe care o presupune adoptarea unei legi, precum şi a faptului că se propune introducerea unei serii de elemente noi care necesită o corelare urgentă a anumitor prevederi cu facilităţile oferite în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, a căror perioadă de derulare este 2017-2019.

„Se propune adoptarea măsurilor prezentate pe calea unei ordonanţe de urgenţă având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru extinderea ariei de aplicabilitate a Programului de stimulare a achiziţiei de autoturisme noi, în caz contrar existând riscul necorelării cu perioada de implementare a Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o scăderea gradului de interes din partea finanţatorilor şi potenţialilor beneficiari pentru program”, se subliniază în Nota de fundamentare prin care se doreşte modificarea programului Prima Maşină.

În plus, Finanţele susţin că vor o OUG pentru a asigura respectarea obligaţiilor care îi revin statului român pe linia reducerii impactului traficului rutier asupra calităţii aerului.

„Necesitatea reglementării urgente a măsurilor propuse în cadrul prezentei ordonanţe de urgenţă este justificată şi de importanţa deosebită a politicilor publice menite să combată poluarea şi să restabilească calitatea aerului la nivelul aglomerărilor urbane importante, în special în ceea ce priveşte reducerea emisiilor poluante generate de autovehicule”, au mai argumentat iniţiatorii OUG.

Related posts