Kia Rio a ajuns la o nouă generație și vine la testele AutoReport.ro într-o variantă puțin mai neobișnuită.
Categorie: Uncategorized
Nissan Micra – varianta mai economică și mai puternică
Nissan Micra s-a schimbat foarte mult. Noua generație pare de nerecunoscut și vine la testele AutoReport.ro. Așa am descoperit că subcompacta japoneză a urcat în vârful preferințelor noastre din acest segment.
BMW a lansat noul X3
BMW X3 a fost automobilul care, în 2003, a lansat segmentul SAV (Sports Activity Vehicle) de clasă medie. De atunci, BMW a vândut peste 1,5 milioane de unităţi de-a lungul celor două generaţii ale modelului. Acum, noul BMW X3 este pregătit să scrie următorul capitol al acestei poveşti de succes printr-un limbaj de design şi mai atractiv şi dinamic, sisteme de propulsie puternice şi eficiente totodată şi dotări de lux. Asemenea tuturor membrilor de succes ai familiei X, combină calităţile remarcabile de condus pe orice suprafaţă cu capacitatea de utilizare…
Renault Koleos este disponibil în România
Dezvoltat în Franța și comercializat deja în Asia, Australia, Turcia și în unele țări din America de Sud, Noul Koleos este disponibil acum și în România, în aceeași lună în care debutează pe întreaga piață europeană. Împreună cu Noul Captur, modelul Koleos se alătură acum celei mai tinere mărci europene și completează cu succes gama de crossovere Renault (lângă Kadjar, lansat în iunie 2015). Prețurile pornesc de la 30.500 euro (TVA inclus) pentru versiunea Life Energy dCi 175 X-Tronic.
„Rabla Clasic” și „Rabla Plus” din 18 mai. Voucherul pentru mașinile electrice este de 10.000 de euro
Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național – „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”- vor putea fi accesate de către persoanele fizice și juridice începând din 18 mai, cu o lună mai devreme decât în 2016, a anunțat, joi, în conferința de lansare a celor două programe guvernamentale, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
România va avea o reţea de staţii de alimentare auto cu gaz natural comprimat
Până în 2020, în conformitate cu Directiva 94/2014, în România se dezvoltă o reţea de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat, se arată într-un comunicat transmis luni de Asociaţia Producătorilor şi Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat – CNG România.
Programul Rabla a fost prelungit până pe 20 decembrie
Persoanele fizice şi juridice se pot înscrie la producătorii validaţi în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, până la data de 20 decembrie 2016 inclusiv, conform unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Opel a prezentat în premieră noul Insignia Grand Sport
Opel ne-a prezentat deja imaginile cu Insignia Grand Sport. Acest model va fi prezentat în premieră la Salonul Auto de la Geneva în martie 2017.
Porsche Panamera a fost lansat în România
Porsche Panamera a fost lansată și în România. Noua generație a sedanului de lux este modificată substanțial, iar cea mai ieftină versiune este Panamera 4 E-Hybrid care costă 95.492 euro fără TVA.
Zilele Portilor Deschise cu BMW i8 la MHS Motors Craiova
Supercar-ul BMW i8 este prezentat în premieră la MHS Motors Craiova, în cadrul evenimentului “Zilele Porţilor Deschise”. Totodată, MHS Motors Craiova îşi extinde gama de servicii pentru clienţii BMW din Oltenia, graţie investiţiilor majore din acest an pe zona de service.