Planurile de electrificare ale japonezilor de la Toyota sunt unele profunde și radicale, având la bază determinarea companiei de a deveni un producător imporatant de baterii pentru vehicule, capabil să susțină planul de lansări de vehicule complet electrice. Investițiile anunțate recent de companie includ și convertirea facilităților de producție a motoarelor, o mișcare curajoasă în contradicție cu planurile altor companii, care au decis închiderea acestor facilități și concedieri de personal.
Categorie: NEWS
Marea Britanie: Vânzările Dacia au crescut semnificativ în august
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 1,2% în august, la 68.858 unităţi, a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.
Dacia Spring primește modificări odată cu noul logo, noua generație va apărea în 2024
Dacia Spring își modifică în acest an aspectul odată cu implementarea noului limbaj de design, însoțit de un nou logo, pe întreaga gamă. Însă peste numai doi ani, primul model electric de la Dacia va fi împrospătat, iar schimbarea va fi una ceva mai profundă.
Volvo se află și în acest an în declin
Marca suedeză deținută de grupul chinezesc Geely, Volvo Cars a anunțat o scădere de aproape 5 procente a vânzărilor, pentru luna august, însă precizează că scăderea este generată de criza de semiconductori, în timp ce cererea de automobile rămâne crescută.
Criza semiconductorilor va continua și în 2023
Opriri ale producției, termene de livrare prelungite, creșteri de prețuri. Asta a însemnat criza de semiconductori declanșată la finalul anului 2020 și prelungită deja la doi ani. Chiar dacă producătorii auto anticipau o îmbunătățire a situației, analiștii spun că 2022 va continua să genereze pierderi de producție.
DRPCIV: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 5,08% în România, la opt luni
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut în România cu 5,08%, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu acelaşi interval din 2021, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Nissan anunță creșterea globală a producției, dar și scăderea vânzărilor
Nissan a crescut producția în luna iulie, comparativ cu luna similară din 2021, reușind astfel să reducă declinul înregistrat în primul trimestru al anului fiscal 2023. Vânzările sunt însă în continuă scădere, astfel că primul trimestru se apropie de 25% declin.
Conducerea Volkswagen va discuta luni listarea Porsche
Organismele de conducere şi supraveghere de la Volkswagen AG vor discuta la reuniunea de luni dacă îndelung anticipata listare a producătorului de maşini sport de lux Porsche, la finalul acestei luni sau la începutul lunii viitoare, ar trebui să aibă loc, a anunţat sâmbătă grupul auto german, transmite Reuters.
Toyota și-a adâncit declinul pe ambele planuri: producție și vânzări
Constructorul japonez Toyota a anunțat rezultatele de vânzări și de producție din luna iulie, cu o scădere care adâncește declinul generat de criza de semiconductori. Vânzările de autovehicule ale grupului Toyota au totalizat în luna iulie 872.757 unități, o valoare cu 6,2% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu un an, cea mai mare pierdere fiind cea a mărcii principale, Toyota, -7,2%, cu 797,179 vehicule vândute.
Dacia Sandero și Duster se mențin în top 10 al vânzărilor de mașini din Europa
Atât în luna iulie cât și în primele șapte luni ale acestui an două modele Dacia produse și la Mioveni au reușit să se plaseze în Top 10 al vânzărilor din Europa. Mașinile mărcii din România se bucură în continuare de succes pe principalele piețe auto.