Maşinile electrice şi hibrid au avut o cotă de piaţă de 21% în România, peste cele diesel, după o creştere a înmatriculărilor de aproape 90%, în primele nouă luni din 2022 – date APIA

Înmatriculările de autoturisme noi sunt în creştere cu 8,1%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2021, autoturismele ecologice raportând un salt de 89% şi o cotă de piaţă de 20,9%, relevă datele publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Salonul Auto de la Paris revine cu un număr limitat de constructori auto expozanți

După patru ani de absenţă din cauza Covid, Salonul mondial al automobilului a fost inaugurat luni la Porte de Versailles, în sudul Parisului, de către preşedintele francez Emmanuel Macron care a vorbit de un „sprijin puternic şi cât mai rapid posibil” pentru industria auto europeană” în cursa cu China şi SUA, informează AFP.