Ford introduce bateriile LFP pe Mustang Mach-E și pe restul de mașini electrice

Ford a anunțat introducerea de noi baterii pe gama de vehicule electrice, începând cu Mustang Mach‑E, ceea ce va conduce la costuri mai mici și la viteze mai mari de încărcare. Ford a confirmat că va investi 3,5 miliarde de dolari pentru a construi o fabrică de baterii LFP în Michigan, SUA, parte din investițiile de 50 de miliarde de dolari din planul de electrificare.

Transportatori rutieri: Este nevoie de dialog şi soluţii imediate pentru evitarea escaladarii situaţiei din piaţa RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) îşi manifestă îngrijorarea în ceea ce priveşte destabilizarea pieţei RCA, ca urmare a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România şi intrarea acesteia în insolvenţă la mai puţin de doi ani de la falimentarea City Insurance.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor anunţă că poate proceda la deschiderea dosarelor de daună în cazul Euroins începând de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) anunţă că a luat act de decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins Romania Asigurare Reasigurare şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii. FGA poate proceda la deschiderea dosarelor de daună în cazul Euroins începând de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial, la cererea oricărei persoane care invocă un drept de creanţă împotriva asiguratorului.