Care este strategia europeană a FORD

Da mai departe!

Cuvântul de ordine la Ford este acum „emoţie“, motiv pentru care ofensiva de produs a americanilor se concentrează de luni bune pe modele premium, mari, sport sau supersport, oarecum departe de teritoriile pe care activează maşinile lor etalon, precum Focus sau Fiesta, consemnează Business Magazin.

Brandul Ford devine în Europa mai emoţional şi mai vibrant, explică Gaetano Thorel, vicepreşedintele Ford Europa pentru marketing, omul care de patru ani conduce imaginea brandului pe bătrânul continent. Dar pentru a face asta, trebuie să ai produsul. „Poţi spune că eşti un brand emoţional, dar, dacă nu ai modelele necesare, nu te ajută cu nimic. În ultimele 12 luni am lansat produse emoţionale, pornind cu Mustang, noua gamă de SUV-uri cu Edge, Focus RS, care este un alt produs emoţional, Fiesta ST220. Arătăm că Ford poate fi un brand emoţional, iar acum suntem prezenţi în segmentul sport cu modelele RS şi ST şi lux cu Vignale şi SUV cu Kuga, Ecosport şi Edge. Avem în final un brand la care ne uităm şi să spunem că acesta este Fordul pe care ni-l dorim“, explică vicepreşedintele Ford Europa, scrie Business Magazin.

El spune că această strategie nu va influenţa clienţii care cumpără versiunile de volum ale mărcii, însă chiar şi imaginea acestora va fi îmbunătăţită. „Cei care cumpără Fiesta şi Focus în continuare vor cumpăra aceste modele, dar vor fi mai mândri de maşinile lor. Este o călătorie pe care am început-o şi pe care o continuăm, Ford vrea să «exploateze» această latură emoţională“, explică Gaetano Thorel. Modelele nou-lansate precum Focus ST diesel au reuşit să aducă volume suplimentare, astfel încât Focus ST a ajuns de la 5 la 10% din total vânzări model, în timp ce Kuga înregistrează 70% vânzări din versiunea de top, motiv pentru care clienţii par pregătiţi să plătească în plus pentru un Ford. Din acest motiv, americanii au în plan să vină cu versiunea de lux a Kuga, Vignale, la finalul anului, în timp ce S-Max Vignale şi Edge vor veni în iunie, respectiv octombrie în Europa.

Noul SUV mare al Ford, Edge, concurează direct cu modele precum VW Touareg sau chiar Audi Q7, iar misiunea lui este de a atrage şi de a menţine clienţii, care până acum ar fi migrat către alt brand.

Related posts