Autoritatea privind siguranţa auto din SUA a solicitat sprijinul a 12 constructori de maşini în investigaţia sa privind sistemul Autopilot al Tesla

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Autoritatea privind siguranţa auto din SUA a solicitat sprijinul a 12 constructori de maşini importanţi, în investigaţia sa privind accidentele în care automobile Tesla care foloseau sistemul de asistenţă Autopilot au lovit vehicule de intervenţie în situaţii de urgenţă, transmite Reuters.

Administraţia pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile Naţionale (NHTSA) a trimis scrisori cu întrebări grupurilor General Motors, Toyota Motor, Ford Motor, Volkswagen şi altora, în cadrul ”unei analize comparative” cu ”alte vehicule echipate cu sisteme capabile să controleze simultan direcţia şi acceleraţia/frânarea, în circumstanţe similare”.

În luna august, NHTSAa deschis o investigaţie oficială privind siguranţa sistemului de asistenţă a şoferului Autopilot, după 12 coliziuni cu vehicule de urgenţă.

Investigaţia acoperă 765.000 de vehicule Tesla americane construite între 2014 şi 2021. Sistemul Autopilot al Tesla se ocupă de unele sarcini de conducere şi le permite şoferilor să ia mâinile de pe volan pentru perioade lungi de timp.

Tesla afirmă că Autopilot permite vehiculelor să circule, să accelereze şi să frâneze automat pe banda lor.

Agenţia le-a cerut celor 12 producători de automobile să enumere orice accidente în care a fost angajat un sistem avansat de asistenţă a conducătorului auto ”oricând într-o perioadă care începe cu 30 de secunde înainte de accident”.

Scrisorile solicită, de asemenea, detalii cu privire la sistemele de asistenţă a conducătorului auto, care asigură atenţia şoferilor şi modul în care detectează dacă sunt angajaţi şoferii.

NHTSA a dat termen unor  producători de automobile să răspundă până pe 3 noiembrie, iar altora până pe 17 noiembrie.

Agenţia a mai cerut producătorilor de autovehicule să detalieze ”strategiile de detectare şi reacţie la prezenţa vehiculelor de prim ajutor/de aplicare a legii”.

Pe 31 august, NHTSA a trimis Tesla o scrisoare de 11 pagini cu numeroase întrebări la care compania trebuie să răspundă până pe 22 octombrie, ca parte a investigaţiei sale.

NHTSA a declarat că a fost informată că în cele 12 accidente în care au fost implicate automobile Tesla 17 persoane au fost rănite, iar o persoană a decedat.

La începutul acestei luni, NHTSA a confirmat că investighează, de asemenea, un accident mortal produs pe 26 iulie în New York, în care un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost lovit de un automobil Tesla în timp ce încerca să înlocuiască un cauciuc ​​la vehiculul său.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts