Compania americană Apple Inc înregistrează progrese în privinţa tehnologiei pentru maşinile fără şofer şi are ca obiectiv să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Eforturile producătorului de iPhone-uri în domeniul conducerii autonome, cunoscute sub numele de „Proiectul Titan”, au debutat în 2014, când firma a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul. La un anumit moment, Apple a abandonat eforturile în domeniul tehnologiei pentru maşinile fără şofer pentru a se concentra pe software şi şi-a reevaluat obiectivele.
Doug Field, un veteran al Apple, care a lucrat la Tesla Inc, a revenit în 2018 să supervizeze „Proiectul Titan” şi a concediat anul trecut 190 de persoane din echipa care se ocupa de tehnologia pentru maşinile fără şofer.
De atunci, Apple a înregistrat suficiente progrese şi acum vrea să producă un vehicul pentru consumatori, susţin sursele. Obiectivul Apple de a produce un vehicul pentru publicul larg contrastează cu planurile rivalelor, cum ar fi Waymo, deţinut de Alphabet Inc, care produce taxiuri zburătoare pentru a transporta pasageri pentru un serviciu de ride-hailing fără şofer.
Strategia Apple o reprezintă un nou proiect de baterie, care ar putea reduce „în mod radical” costul bateriilor şi ar spori autonomia vehiculelor, susţin sursele.
Reprezentanţii companiei americane nu au dorit să comenteze informaţiile.
Producerea unui vehicul provoacă dificultăţi în aprovizionare chiar şi pentru Apple, care dispune de fonduri masive şi produce anual sute de milioane de produse electronice folosind componente din întreaga lume, dar nu a fabrica niciodată o maşină. Şeful Tesla, Elon Musk, a avut nevoie de 17 ani înainte de a obţine profit din producerea vehiculelor electrice, mai scrie Reuters.
„Dacă există pe planetă o companie care are resursele să facă asta, este probabil Apple. Dar, în acelaşi timp, nu este vorba de un telefon celular”, declară o persoană care lucrează la „Proiectul Titan”.
Încă nu se ştie unde vor fi asamblate maşinile sub brandul Apple, dar sursele susţin că firma se bazează pe parteneri pentru producerea maşinilor. Şi încă există şanse ca Apple să decidă să-şi reducă eforturile şi să dezvolte un sistem de conducere autonom care ar putea fi integrat într-o maşină fabricată de un producător auto tradiţional, în loc să vândă maşini sub brandul Apple, adaugă sursele.
Dar pandemia de coronavirus (COVID-19) ar putea întârzia planurile Apple dincolo de anul 2025.
Luni, acţiunile Tesla Inc au închis în scădere cu 6,5%, după ce au fost incluse în indicele bursier S&P 500. Titlurile Apple au urcat cu 1,24%, după apariţia informaţiilor privind progresele înregistrate în privinţa tehnologiei pentru maşinile fără şofer.