Acţiunile Volkswagen au crescut cu 5% marţi, după ce apelul cu analiştii a alimentat aşteptările că producătorul german de maşini ar putea raporta vânzări în trimestrul patru peste aşteptările actuale ale pieţei, atunci când va prezenta rezultatele financiare în martie, transmite Reuters.
Creşterea, care în timpul tranzacţiilor a depăşit 6%, a apropiat acţiunile de cel mai mare câştig într-o zi din ultimele unsprezece luni, depăşind evoluţia acţiunilor auto europene şi a indicelui DAX, de referinţă în Germania.
Indicele german DAX a scăzut cu 0,34%.
Un analist al Stifel, Daniel Schwarz, a declarat că apelul a transmis un mesaj de încredere în rezultatele trimestrului patru şi în 2024. Un trader a spus că declaraţia anteriaoră închiderii bursei a fost o uşurare, având în vedere recenta afectare a stocurilor.
„Aşteptările noastre sunt în mod clar pozitive în ceea ce priveşte T4 şi 2024. VW spune că veniturile din T4 beneficiază de vânzări mai mari. În consecinţă, veniturile ar trebui să crească secvenţial şi anual şi probabil să depăşească estimările actuale de consens, de 80 de miliarde de euro”, a scris el într-un e-mail adresat clienţilor.
”VW a făcut câteva comentarii cu privire la 2024. S&P se aşteaptă ca volumele globale să crească cu aproximativ 3% şi probabil că VW ar trebui să crească în concordanţă cu asta”, a adăugat el.
Faţă de aceste comentarii, Schwarz a spus că estimările consensului păreau prea scăzute.
Volkswagen nu a răspuns la un e-mail al Reuters în care se solicitau comentarii.
Incluzând creşterea de marţi, acţiunile Volkswagen au scăzut cu peste 9% în ultimele 52 de săptămâni, în timp ce indicele DAX a crescut cu 10% în aceeaşi perioadă.