Având în vedere că vremea s-a încălzit, iubitorii mișcării pe două roți au început să își scoată bicicletele de la ,,hibernare’. Poliția Română a trimis niște recomandări pentru cei care călătoresc pe două roți.
Pentru un trafic în condiții civilizate și de siguranță, bicicliștii trebuie să respecte regulile de circulație și să se echipeze corespunzător.
Poliția Română recomandă tuturor celor cărora le place să meargă cu bicicleta:
— Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoști regulile de circulație și să fii echipat corespunzător;
— Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!
— Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în față, lumină de culoare roșie în spate și cel puțin un element reflectorizant);
— Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic și acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic;
— Înainte de a schimba direcția de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic — din față și din spate — că nu se apropie niciun autovehicul;
— La schimbarea direcției de mers, chiar dacă ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalți participanți la trafic au înțeles intenția ta!
— Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă;
— Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul;
— Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;
— Poartă cască de protecție. Îți poate salva viața.;
— Circulând cu bicicleta, nu te agăța de vehicule aflate în mers;
— Nu transporta pe bicicletă altă persoană.