Kia Stonic revine la testele Autoreport.ro într-o variantă pe benzină. SUV-ul coreean de dimensiuni mici are atuurile sale față de concurență și ni le-a arătat într-un test prin București și împrejurimi.
Kia Stonic vine destul de târziu pe un segment destul de aglomerat și unde mașinile cu preț mai mic fac deja legea. Nu o să facem greșeala să îl comparăm cu Dacia Duster, dar este de ajuns să spunem că are o misiune dificilă într-un segment deschis de Nissan Juke și dominat acum de Renault Captur.
Fratele de platformă al Hyundai Kona, Stonic nu a moștenit de la acesta și designul, ceea ce este foarte bine. Designul crossoverului Kia este unul plăcut, cu niște blocuri optice bine definite și o grilă care se încadrează în noul limbaj de design al coreenilor. Farurile bi-funcționale oferă o lumină mai clară și precisă, ajutându-te să vezi mai ușor drumul și eventualele obstacole. Silueta este destul de zveltă și sportivă, dar garda la sol nu este așa mare precum a modelelor concurente. Partea spate este și ea frumos desenată, cu blocuri optice distincte și elemente care protejează caroseria integrate perfect.
Sub capotă avem un motor supraalimentat de 1 litru care produce 120 CP. În combinația cu o cutie manuală cu 6 trepte bine etajată, acesta oferă suficientă putere mai ales în oraș. Dacă schimbați la turații mai mari, puterea motorului este livrată mai bine, Stonic fiind o mașină destul de sprintenă. Deoarece este cu o gardă la sol ușor mai coborâtă decât concurentele, este normal ca Stonic să aibă și un comportament dinamic foarte bun. Stă foarte bine în curbe, în timp ce suspensiile sunt confortabile, așa cum sunt cele din segmentul acesta.
La interior, au loc 5 persoane, iar portbagajul este destul de spațios. Kia Stonic integrează un ecran tactil cu o diagonală de 7 inch. Sistemul de infotainment oferă conexiune Apple CarPlay și Android Auto și preia și o parte dintre funcțiile din habitaclu. Astfel, consola centrală este ceva mai aerisită și integrează mai puține butoane fizice. Materialele folosite pentru interior sunt destul de bune, la fel și finisajele. Pe acest ger am apreciat în mod deosebit încălzirea în scaune și încălzirea volanului.
Lista de programe pentru siguranță activă include ABS, ESC, dar și noul sistem de menținere a autoturismului la plecarea de pantă (Hill-start Assist Control).
Kia Stonic 1.0 T-GDi Urban HP
0-100 km/h: 10,3 secunde
Viteza maximă: 184 km/h
L/l/î: 4.140/1.760/1.485
Masă proprie: 1.117 kg
Volum portbagaj (l): 352
Cilindree (cmc): 998
Putere (CP): 120 la 6.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 170 la 1.500 rpm
Consum mediu: 6 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: manuală, 6 trepte