Lansarea noului BMW X2 stă sub semnul neconvenţionalului. În campania de lansare s-au remarcat instrumentele de prezentare augmented reality, aşa cum a fost filtrul special Snapachat sau aplicaţia pentru ochelarii Microsoft Hololens într-un program în care România a fost o piaţă-pionier cu BMW X2 Holo Experience Tour. Soluţiile alese relevă imaginea modernă, susţinută de tehnologii sofisticate, a noului model.
Pe 24 februarie, ca parte a Festivalului Europe Now, recitalul de Bach al violoncelistului german Alban Gerhard a transformat service-ul Automobile Bavaria Otopeni într-o veritabilă sală de concerte. Invitat special al evenimentului a fost noul model BMW X2, în prima prezentare pe piaţa din România. Abordarea relevă spiritul curajos şi extrovertit al noului model care a strălucit în această asociere surprinzătoare între muzica clasică şi o hală de service.
„Muzica poarte transforma orice spaţiu într-o sală de concerte”, a declarat Alban Gerhardt, un artist care a susţinut multe concerte în spaţii neaşteptate, precum gări, spitale, închisori sau chiar tunelul metroului din Washington.
Programul recitalului lui Alban Gerhardt a inclus o selecţie din Suitele pentru violoncel ale lui Johann Sebastian Bach. „Am căutat un spaţiu care să completeze muzica lui Bach – una foarte tehnică, de o precizie matematică. Service-ul de automobile, cu scule, motoare şi maşini în pregătire, ridicate pe elevator, s-a dovedit o alegere foarte bună. Cu multă tehnologie vine şi noul BMW X2, de la tracţiunea integrală inteligentă BMW xDrive la soluţii unice în segment, precum sofisticatul sistem Head-Up Display”, explică Alexandru Şeremet, Corporate communication manager BMW Group România, legătura între concert şi prezentarea noului BMW X2.
„Pregătirea proiectului a fost o aventură, pentru că de la confirmare până la îndeplinre am avut la dispoziţie numai o săptămână. Dar am fost un grup de oameni pasionaţi care a făcut totul posibil. Mulţumiri minunatei echipe a Festivalului Europe Now, care a construit în România un proiect care a inspirat şi impresionat muzicieni din toată Europa. Gazda noastră, echipa Automobile Bavaria Otopeni, ne-a întâmpinat cu entuziasm şi multă deschidere, dar şi cu mândria şi încerederea într-un service care poate străluci ca sală de concerte”, a explicat Şeremet.
În cadrul evenimentului a fost prezentată şi expoziţia de fotografie „First contact” a lui Mihai Baloianu, dedicată noului BMW X2. Sesiunea de fotografii a fost realizată la Viena, în luna februarie, ca parte a unui program regional de promovare care urmează să fie demarat oficial odată cu debutul modelului pe piaţă.
Despre Automobile Bavaria Otopeni
Automobile Bavaria Otopeni este primul showroom BMW construit în România, în anul 1997, conform standardelor de la acea vreme. În urma unor investiţii substanţiale, Automobile Bavaria din Otopeni a devenit unul dintre cele mai importante şi bine echipate centre BMW de tinichigerie și vopsitorie la nivelul întregii rețele naționale. Automobile Bavaria Otopeni a fost primul centru autorizat oficial BMW Advanced Body Repair pentru tinichigerie-vopsitorie din România, dând startul programului care s-a implementat apoi în toată reţeaua de dealeri BMW din ţară, cu soluții pentru reparații moderne, la cel mai înalt standard de calitate. Investiţia necesară pentru a respecta standardele Advanced Body Repair include echipamente pentru reparaţii în aluminiu, noi metode de niturire şi lipire în locul metodelor tradiţionale de sudură pentru anunite părţi ale caroseriei şi soluţii „spot repair” sau „smart repair”.
Marca BMW Motorrad are o prezenţă consistentă în showroom-ul Automobile Bavaria Otopeni, prezentând toată gama de motociclete şi echipamente sau articole lifestyle, fiind singurul centru BMW Motorrad din zona capitalei.
Business-ul de automobile rulate BavariaUsed.com este reprezentat de o echipă de vânzări competentă, cu o bogată experienţă, oferind spre vanzare automobile BMW rulate cu o vârstă medie de 2 ani şi garanţie de 24 de luni.
Sediul Automobile Bavaria Otopeni găzduieşte şi noul business de servicii de închirieree pe termen scurt, mediu şi lung de automobile BMW către top managementul marilor companii de pe piaţa locală. Bavaria Mobility este noua afacere a grupului Automobile Bavaria, dedicată pieţei de închirieri de automobile premium. Serviciul permite închirierea de automobile BMW dintre cele mai noi modele, de la o perioadă de o zi, până la trei-patru ani. Clienţii au posibilitatea de a-şi schimba maşina pe perioada contractului sau posibilitatea de a schimba maşina din şase în şase luni, în funţie de preferinţe.