Volkswagen Autovehicule Comerciale a dat startul vânzării la nivel național a noului Crafter. El este disponibil acum în toată rețeaua de distribuitori autorizați. Cu această ocazie, am fost prezenți la testul național de lansare al noului VW Crafter și putem să vă dăm detalii despre noua generație a utilitarei.
Noul Crafter se poate comanda începând de la 22.703 euro + TVA, conform listei de mai jos:
Crafter furgon 3,5t, L3H3, 75Kw/102 CP, consum combinat 7,5 l/100km – începând de la 23.181 euro + TVA (27.585 euro cu TVA inclus)
Crafter autoșasiu cabină dublă cu benă L3, 75Kw/102 CP, consum combinat 7,5 l/100km – începând de la 22.703 euro + TVA (27.017 euro TVA inclus).
Noul model dispune de un șasiu care a fost reproiectat în totalitate, având în dotare o direcție electromecanică, motoare eficiente, optimizate atât pentru călătorii lungi, cât și pentru traficul urban, soluții bine gândite pentru încărcare, multiple variante pentru producătorii de suprastructură, scaun ergonomic pentru șofer și un număr însemnat de sisteme de asistare a conducătorului auto.
Mulțumită direcției electromecanice, utilizată în exclusivitate și în premieră în această clasă de autovehicule, noul Crafter oferă în dotarea standard, sistemul de control al stabilității (ESC, generația 9i, ce include printre altele, sistemul de control al tracțiunii, sistemul de evitare a blocării roților la frânare, sistemele ce previn tendința de balans și de răsturnare, sistemul de control al frânării în curba, etc), sistemul automat de frânare post-coliziune si sistemul de asistență pentru vânt lateral. Si dacă sistemele de siguranță din echiparea standard nu sunt suficiente, puteti alege dintr-o gamă foarte extinsă de dotari opționale, sisteme suplimentare de asistență activă a soferului, ca de exemplu, sistemul activ de menținere a benzii de deplasare (Lane Assist), sistemul inteligent de asistență la parcare (Park Assist), sistemul de asistență la manevrarea unei remorci (Trailer Assist), sistemulul tempomat adaptiv „ACC Follow to Stop”, sistemul de frânare de urgență (Front Assist), comanda automată de reducere a fazei lungi prin sistemul de asistență pentru sistemul de iluminat și multe altele. Sistemele de siguranță pasivă disponibile includ – alături de airbagurile frontale, laterale și cele pentru cap, pentru șofer și pasagerul față – o cameră video spate, un sistem de avertizare pentru traficul din spate și protecție laterală bazată pe senzori care a fost dezvoltată special pentru noul Crafter.
Noul Crafter oferă diferite soluții bine gândite pentru producătorii de suprastructuri: o podea de încărcare universală opțională este prevăzută cu mecanisme de montare pentru rafturi, pentru ca sistemele de rafturi existente din autovehiculele închiriate sau modelele anterioare să poată fi instalate pentru toți furnizorii obișnuiți de soluții personalizate. În plus, noul Crafter va fi primul autovehicul din clasa sa care va oferi echipamente modulare suplimentare opționale. Disponibile din fabrică ca dotare opțională, noul model va avea al doilea compresor pentru refrigerare sau aplicațiile pentru produse proaspete, patru variante pentru o a doua baterie, un al doilea sistem de aer condiționat și un al doilea schimbător de căldură pentru sistemul de încălzire auxiliar cu funcționare pe bază de combustibil.
Motoarele Euro 6 îmbunătățite bazate pe platforma diesel modulară („MDB”) au fost configurate special pentru noul Crafter. Motorul de 2,0 l TDI, care a fost dezvoltat special pentru autovehiculele comerciale Crafter, este disponibil cu tracțiune față la trei niveluri diferite de putere pentru piețele Euro 6: 75 kW (102 CP), 103 kW (140 CP) sau în varianta BiTurbo TDI cu 130 kW (177 CP). În varianta cu tracțiune față sau integrală, motorul cu capacitate cilindrică de 1968 cc este montat transversal și este înclinat la opt grade spre puntea față, lucru ce conduce la reducerea lungimii consolei față și, prin urmare, asigură mai mult spațiu pentru șofer și compartimentul de marfă. Toate motoarele îndeplinesc standardul de emisii Euro 6 și sunt prevăzute cu sistem stop-start în dotare standard. Per total, aceste motoare sunt, în medie, cu 15% mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil. Noul Crafter obține calificative bune și pentru robustețea sa și gradul redus de uzură, pentru costurile de întreținere și reparații, toate acestea având un efect pozitiv asupra costului total de proprietate (TCO) de-a lungul ciclului de funcționare al autovehiculului.
De la jumătatea anului 2017, grupurile motopropulsoare din ofertă vor fi completate de sistemul de tracțiune integrală 4MOTION cu un motor montat transversal și sistemul de tracțiune spate cu motor montat longitudinal.