În jurul lumii în 80 de ani – Opel Kadett

Da mai departe!

Modelul Kadett a fost lansat ca un autovehicul de mici dimensiuni, inovator, cu structură integrală a caroseriei și cadrului. Până în prezent au fost vândute peste 24 de milioane de autovehicule Kadett și Astra.

Primul model Opel Kadett a impresionat, atât din punct de vedere tehnic, cât şi în materie de preţ. Începând cu 1936 şi până în 1940, în Rüsselsheim au fost construite peste 100.000 de autovehicule cu patru scaune, fabrica de autovehicule fiind chiar şi atunci una dintre cele mai moderne din Europa. Primul model Kadett cu construcţia unitară revoluţionară a caroseriei, disponibil în varianta sedan sau decapotabilă, costa doar 2.100 de mărci germane.

Cu un raport bun calitate/preţ şi echipamente inovatoare, primul model Kadett a reprezentat piatra de temelie pentru succesul mărcii Opel în clasa compactă. Până în prezent, 11 generații Kadett și Astra s-au bucurat de succes în segmentul din care fac parte: Peste 24 de milioane de autovehicule Opel Kadett şi Opel Astra vândute reprezintă o cifră impresionantă şi o performanţă notabilă. Aliniate unul în spatele celuilalt, toate autovehiculele compacte Opel construite până acum ar depăşi 100.000 km şi ar crea o coloană de autovehicule care ar înconjura ecuatorul de două ori şi jumătate. Autovehiculele compacte Opel au contribuit succesiv pentru a face mobilitatea personală accesibilă unei baze largi de clienți, mai ales în perioade economice dificile, însă nu numai atunci. Cele mai noi generații au făcut ca tehnologiile și inovațiile din segmentele superioare să fie disponibile pentru numeroși clienți. Noul Opel Astra, lansat în 2015, a fost deja comandat de 275.000 de ori în Europa.

1936-1940: Opel Kadett 1 – Mașina poporului

Modelul agil cu patru locuri putea să atingă o viteză de aproape 100 km/h şi şi-a găsit rapid locul în inimile publicului larg. Acesta a fost apreciat şi de presă: „Aşa cum au confirmat primele teste rutiere, modelul Kadett nu este, cu siguranţă, un autovehicul obişnuit în acest segement,” a scris un ziar din Germania, „Braunschweiger Tageszeitung”, pe 5 decembrie 1936. Şasiul cu suspensie faţă independentă Dubonnet şi puntea spate cu arcuri lamelare proveneau de la modelul Opel Olympia, iar motorul din fontă cenuşie cu patru cilindri în formă de L a fost construit pe tiparul modelului Opel P 4. Unitatea dezvolta o putere de 23 cp, având o capacitate cilindrică de 1.073 cc. Avantajele preluării tehnologiei de la un sistem modular a reprezentat, de asemenea, un factor cheie pentru preţul scăzut al autovehiculului. Întocmai ca modelul înrudit Olympia, cu care semăna, Kadett era un autovehicul modern. Se caracteriza prin proporţii armonioase, cu o caroserie hatchback și faruri integrate. În anul 1938, o optimizare majoră la mijlocul ciclului de viață a adăugat o nouă mască de radiator în stilul recent art deco, experții considerând astăzi acest model drept o generație intermediară.

De la Kadett la Admiral

„La fel de agil, versatil şi supus comenzilor şoferului precum v-aţi aştepta de la un cadet de carieră”, s-a scris despre noul autovehicul Opel în ziarul „Kölnische Zeitung” din Köln în anul 1936. Denumirea sa, „Kadett”, era la fel de nouă ca segmentul. Până la debutul primului model Astra din 1991, această denumire a fost utilizată pentru gama de modele compacte Opel timp de peste cinci decenii. Compania a lansat alte două game de modele cu denumiri inspirate din flota militară a Germaniei, Admiral şi Kapitän, în anii 1937 şi 1938.

Caroserie unitară și producție ultramodernă

După modelul Olympia, care a fost primul autovehicul german de serie prevăzut cu o caroserie unitară fabricată integral din oţel, primul model Kadett a avut, de asemenea, o caroserie monococă. Există multe avantaje ale acestei construcţii în comparaţie cu cadrul clasic din lemn. De exemplu, performanţa de conducere şi consumul de carburant sunt optimizate ca urmare a greutăţii scăzute a autovehiculului, în timp ce nivelul de siguranţă este mai ridicat datorită celulei de siguranță pentru pasageri şi centrului de greutate mai coborât. Structura autoportantă a deschis calea către o nouă metodă de producţie care este utilizată şi în prezent, devenind un procedeu comun: caroseria şi trenul de rulare (motor, transmisie, punți) sunt îmbinate pe linia de asamblare cu ajutorul elevatoarelor hidraulice. Modelul Kadett a fost fabricat de către Opel în Rüsselsheim. În anul 1936, compania administra cel mai modern atelier de forjat în matriţă din lume şi cea mai mare secție de ambutisare din Europa.

Design modern și tehnologie inovatoare

Farurile integrate în caroserie care au înlocuit vechile unităţi de iluminare separate i-au conferit modelului Kadett un aspect actual. Nimic surprinzător, întrucât compania Opel a fost prima care a popularizat designul autovehiculului modern în Europa. În anii ’30, imediat după integrarea companiei în Grupul General Motors, la iniţiativa proiectantului şef GM, Harley Earl, în Rüsselsheim a fost înfiinţat un departament de design.

Un autovehicul pentru toate buzunarele: încă din 1936, primul model Kadett oferea acelaşi raport bun calitate/preț, prin urmare, luxul devenea accesibil pentru toți. Acest fapt a devenit o caracteristică reprezentativă a mărcii Opel. Detalii precum frânele hidraulice pe toate roţile, semnalizatoarele de direcţie, ventilația fără curenţi de aer printr-un geam triunghiular cu balamale şi portbagajul „antipraf” accesibil din interiorul autovehiculului erau la vremea respectivă extrem de neobişnuite pentru acest tip de autovehicul – la modelul Kadett, toate acestea erau incluse în dotarea standard.

Kadett a fost primul model Opel prevăzut cu un carburator inversat dezvoltat intern, cu un tub Venturi. În acest tub, denumit după fizicianul italian Giovanni Battista Venturi (1746–1822), carburantul este amestecat cu aerul admis înainte de a pătrunde în supapa de reglare a debitului. Tubul venturi este un tub cu pereți netezi cu o secţiune de comprimare. Atunci când aerul intră în tub şi trece de secţiunea comprimată, din acel moment circulă cu o viteză mai ridicată decât în alte secţiuni. Drept urmare, este produs un vid (precum în partea superioară a aripii unei aeronave). La punctul de îngustare se află o conductă plină cu benzină. Carburantul este absorbit în conducta Venturi de către acest vid şi distribuit mai departe.

Generațiile postbelice: de la Kadett A la modelul Astra actual

1962-1965: Opel Kadett A – pentru miracolul economic

Un portbagaj încăpător şi spaţiu suficient pentru patru persoane şi, în plus, un motor nou, puternic şi costuri scăzute de întreţinere a fost reţeta succesului pentru modelul Kadett A. Începând cu 1962 şi până în 1965, Opel a fabricat aproape 650.000 de unităţi. Aspectul modelului notchback cu două uşi era modern şi luxos. Linia mediană era coborâtă, iar parbrizul panoramic destinat unei vizibilităţi bune şi o bandă decorativă de-a lungul părţilor laterale accentuau forma alungită. Spaţiul interior impresiona posesorii de autovehicule convenţionale de dimensiuni mici. Portbagajul era un adevărat compartiment pentru bagaje, iar capacul rezervorului de carburant era la exterior! „Opel Kadett, pe scurt: O.K.”, scria echipa responsabilă cu materialele publicitare ale mărcii Opel. „Nu veţi simţi niciodată mirosul de benzină în portbagaj”, afirmau aceştia, făcând cu ochiul. Kadett a beneficiat de un alt avantaj major de design faţă de modelul Beetle: motorul modern amplasat în partea frontală, cu sistem de răcire cu apă. Unitatea cu patru cilindri şi cilindree de 993 cm3 dezvolta o putere de 40 cp şi, începând cu luna martie a anului 1963, a propulsat şi noul model Kadett Caravan.

1965-1973: Opel Kadett B – „Das Auto” (Autovehiculul)

În anul 1965 o nouă serie a înlocuit primul model. Noua versiune avea peste patru metri lungime şi, prin urmare, era cu mult mai mare decât generaţia precedentă. În ceea ce priveşte eleganţa modelului, designerii s-au inspirat de la colegii lor de peste ocean. Partea din spate înclinată amintea de popularele modele fastback din S.U.A. Publicaţia „Automobil Illustrierte” remarca în 1966: „Aproape că poţi să îţi dai seama de putere şi de viteză înainte să auzi motorul.” Nu numai lungimea a fost mărită, ci şi puterea. Inginerii Opel au mărit cu 3 mm alezajul motorului cu patru cilindri. Versiunea de bază de 1.078 cm3 dezvolta 45 cp. De asemenea, era disponibil motorul 1.1 S cu raport de compresie mărit, care dezvolta 55 cp.

Modelul Kadett a înregistrat un succes rapid, cu peste 2,6 milioane de unităţi produse din septembrie 1965 până în iulie 1973. Iar succesul său nu s-a limitat în mod cert la ţara sa de origine. Întrucât clienţi din 120 de ţări de pe întreg mapamondul doreau să cumpere un Kadett, în 1966, 50% din volumul producţiei era destinat exportului.

1973-1979: Opel Kadett C – Atletul

Familia Kadett C avea mulți membri: un autovehicul de familie elegant, un al doilea autovehicul şic, cu un hayon practic sau un coupé sport competitiv vopsit în culori de camuflaj. Între 1973 şi 1979 au fost construite în total 1,7 milioane de unităţi ale acestui model. Modelul Kadett C cu tracţiune pe puntea spate a fost lansat în august 1973, având un design cu linii clare şi o nouă suspensie faţă cu două braţe triunghiulare. Trăsăturile caracteristice de design includeau grila radiatorului plată, capota motorului conţinând pliul central caracteristic mărcii şi un şorț faţă sub formă de spoiler. „Modelul Kadett nu numai că asigură o plăcere extraordinară la conducere, dar este și proiectat și construit cu conştiinciozitate, având un design simplu şi clar. Necesită un nivel redus de întreţinere, este uşor de reparat şi are costuri de funcţionare reduse”, apreciau experţii în testarea autovehiculelor în publicaţia „auto motor und sport”, numărul 20/73. Puternica versiune GT/E a fost lansată în anul 1975 în cadrul Salonului Auto Internaţional de la Frankfurt. Motorul său de 1,9 litri echipat cu sistem de injecţie Bosch L-Jetronic dezvolta o putere de 105 cp şi propulsa autovehiculul Kadett cu masa de doar 900 de kilograme până la o viteză maximă de 184 km/h.

1979-1984: Opel Kadett D – Autovehiculul cu tracţiune pe puntea faţă

Cea de-a patra generaţie a modelul Kadett de după război a deschis o nouă eră a clasei autovehiculelor compacte în cadrul Opel. Primul model Opel cu tracţiune pe puntea faţă debuta la salonul auto IAA din 1979 sub forma modernului Kadett D. Designul era cu adevărat convingător. Deşi nou-venitul avea o lungime cu 126 mm mai mică decât modelul anterior, măsurând 3.998 mm, acesta beneficia de un interior mai lung şi oferea un spaţiu semnificativ mai mare decât majoritatea rivalilor. Însă nu numai configurația grupului motopropulsor şi şasiul cu punte spate cu bară de torsiune se îndepărtau de la tradiţie: modelul Kadett era echipat cu noul motor OHC de 1,3 litri care dezvolta o putere de 60 sau 75 cp. Revoluţia a continuat cu oferta de variante de caroserie. Pe lângă versiunea spaţioasă station wagon cu un volum de 1.425 de litri, Opel oferea doar versiuni fastback. În ianuarie 1983 a urmat modelul sportiv Kadett GTE, cu o viteză maximă de 187 km/h şi echipat cu un motor de 1,8 litri cu patru cilindri care dezvolta o putere de 115 cp. Printre alte modificări tehnice se numărau şasiul mai comprimat și mai jos, amortizoarele de direcţie noi şi discurile de frână ventilate intern la roţile din faţă. Din 1979 până în 1984 au fost produse 2,1 milioane de unităţi Kadett D.

1984-1991: Opel Kadett E – Campionul mondial al aerodinamicii

Cel de-al doilea model Kadett cu tracţiune pe puntea faţă, construit între 1984 şi 1991, a fost declarat „Autovehiculul anului 1984” şi a fost un câştigător absolut. Înregistrând vânzări totale de 3.779.289 de unităţi în perioada de producţie, Kadett E a fost cel mai bine vândut model Opel până în prezent şi a fost un adevărat campion mondial al aerodinamicii. Inginerii Opel au dat lovitura cu siguranţă în 1984. Bazat pe tehnologia modelului anterior, însă cu un design hatchback complet nou, modelul Kadett E avea să aibă o carieră spectaculoasă. Cu un coeficient aerodinamic de 0,39, Kadett D era deja cel mai bun din clasa sa, însă această performanţă a fost lăsată cu mult în urmă de succesorul său. După 1.200 de ore de reglări fine în urma testelor efectuate în tunelul aerodinamic, modelul E a atins un coeficient aerodinamic senzaţional de 0,32. Varianta sportivă GSi, cu un coeficient aerodinamic de 0,30 şi rezistenţă la înaintare de 0,57 m2, era cel mai aerodinamic model hatchback din lume. Clienţii au acceptat noul aspect după doar câteva luni, creând astfel o nouă poveste de succes, în 1987 înregistrându-se 625.000 de înmatriculări de autovehicule Kadett E noi în Europa. La această dată, versiunea station wagon devenise deja lider în clasa sa. Începând cu toamna anului 1985, varianta notchback a fost reintrodusă în gama de modele, prima dată de la modelul Kadett C. Mai mult, varianta sportivă GSi era o legendă în devenire. În 1987, când a fost lansat legendarul motor cu 16 supape, concurenții au rămas cu mult în urmă.

1991-1997: Opel Astra F – cel mai bine vândut autovehicul

Între 1991 şi 1997 au fost produse aproximativ 4,13 milioane de autovehicule Astra F, acesta devenind astfel cel mai bine vândut model Opel. În procesul de dezvoltare s-a pus accentul pe combinarea designului modern cu spaţiul extins la interior, pe confortul sporit şi pe importanţa protecţiei mediului.

Succesorul modelului Kadett şi-a însuşit denumirea modelului britanic înrudit (cea de-a patra generaţie a modelului Kadett a fost vândută în Marea Britanie încă din 1980 sub denumirea de Vauxhall Astra.) De asemenea, odată cu noua sa vedetă, Opel a lansat o ofensivă în materie de siguranţă. Toate modelele Astra erau echipate cu centuri de siguranţă active cu pretensionatoare, reglabile pe înălţime în faţă şi rampe pentru scaune, precum şi cu protecţie laterală pentru toate uşile, inclusiv ranforsare cu două bare din oţel. Pentru prima dată, toate motoarele dispuneau de convertoare catalitice.

1998-2004: Opel Astra G – autovehiculul versatil

În primăvara anului 1998, modelul Astra cu aspect de coupé era disponibil de la început în varianta hatchback cu trei sau cinci uşi sau în varianta station wagon. Mai târziu au fost adăugate variantele notchback sedan, coupé şi decapotabilă. Designul progresiv independent, şasiul dinamic şi sistemul de propulsie, precum şi un nivel de rezistență la torsiune și la îndoire aproape dublu faţă de modelul anterior au reprezentat doar câteva dintre caracteristicile celei de-a doua generaţii a modelului Opel Astra complet nou. Noul model beneficia de o caroserie complet galvanizată care juca un rol cheie în ceea ce priveşte menţinerea valorii autovehiculului. Siguranţa activă a fost îmbunătăţită prin mărirea cu 30% a luminozităţii farurilor transparente H7 cu halogen şi datorită şasiului reproiectat complet cu funcţie de siguranţă dinamică (DSA). Acesta îmbina confortul cu agilitatea şi siguranţa la manevrare, chiar şi atunci când autovehiculul era încărcat complet. Ampatamentul crescuse cu aproximativ zece centimetri, oferind mai mult spaţiu la interior, în special mai mult spaţiu pentru genunchi în partea din spate şi un portbagaj mai mare, cu un volum de 370 de litri.

2004-2009: Opel Astra G – autovehiculul puternic

Datorită unui număr de douăsprezece motoare cu puteri între 90 şi 240 cp şi celor şapte variante de caroserie, gama de modele Astra H, care s-a vândut în peste 2,7 milioane de unităţi, a fost excepţională. La lansarea sa, în martie 2004, a treia generaţie a modelului Opel Astra se mândrea cu un design progresist, o dinamică sporită la rulare şi multe inovaţii tehnice, câştigând imediat numeroase teste comparative efectuate de publicaţiile auto de specialitate. Principalele caracteristici tehnologice ale autovehiculului Astra erau şasiul adaptiv IDSPlus cu sistemul electronic de control continuu al suspensiilor (CDC), regăsit de obicei în clasa de lux şi la autovehiculele sport exclusiviste şi sistemul de iluminare frontală adaptivă (AFL) cu iluminare dinamică în curbe. Modelul Astra se mândrea şi cu un nivel înalt de siguranţă. Organizaţia de protecţie a consumatorilor Euro NCAP (programul european de evaluare a autovehiculelor noi) a acordat modelului Astra cea mai înaltă distincţie, de cinci stele, pentru protecţia pasagerilor adulţi. Cu un total de 34 de puncte, cel mai bine vândut autovehicul a fost considerat unul dintre cele mai sigure sedan-uri din clasa autovehiculelor compacte.

2009 – 2015: Opel Astra J – bijuteria de designer

Măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană – modelul Opel Astra J nu doar întruchipează noua filozofie de design a mărcii, ci şi asistă şoferii printr-o gamă de tehnologii care au avut deja o contribuţie importantă la succesul modelului Insignia, cel mai bine vândut autovehicul din clasa medie. Sistemul Opel Eye recunoaşte indicatoarele rutiere şi informează şoferul referitor la limitele de viteză şi interzicerea efectuării depăşirilor. De asemenea, acesta avertizează şoferii în cazul în care sunt în pericol să părăsească banda de circulaţie. Datorită sistemului de faruri AFL+, modelul Astra asigură o iluminare foarte bună în viraje şi, dacă este necesar, poate chiar să reducă automat luminozitatea sau să comute în faza lungă. Având un şasiu ce poate fi îmbunătăţit cu ajutorul tehnologiei adaptive FlexRide, modelul Astra actual îşi poate manifesta pe deplin talentele dinamice. Noua construcţie a punţii spate garantează plăcerea de a conduce, o manevrabilitate îmbunătăţită şi un confort maxim, printr-un braţ Watt integrat care îmbunătăţeşte controlul asupra roţilor. Şoferii autovehiculelor beneficiază, de asemenea, de o generaţie nouă de scaune faţă, create în conformitate cu cele mai noi descoperiri în materie de siguranţă şi ergonomie, certificate de către experţii în sănătatea spatelui din cadrul organizaţiei medicale independente AGR (Acţiune pentru un spate sănătos).

Începând din 2015: Opel Astra K – Autovehiculul anului 2016

Cu până la 200 kg mai ușor, spațiu mai generos la interior în ciuda lungimii totale reduse și mai eficient datorită utilizării exclusive a motoarelor de nouă generație – noul Opel Astra reprezintă un uriaș pas înainte în ceea ce privește dezvoltarea și a fost desemnat autovehiculul anului 2016 în Europa. Autovehiculul compact este din nou disponibil ca hatchback și ca model Sports Tourer spațios. Opel a primit numeroase comenzi chiar și înainte de premiera mondială oficială a autovehiculului, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Până în prezent, Opel a primit 275.000 de comenzi pentru cea mai nouă generație a modelului Astra.

Continuând o tradiţie care a început cu modelul Astra G, noul Astra K se evidenţiază, de asemenea, prin tehnologia de iluminare. Este primul model care a introdus în segmentul autovehiculelor compacte iluminarea adaptivă cu matrice cu LED-uri – IntelliLux LED®, până acum rezervată doar pentru modelele de premium din clasele superioare. Generaţia nouă de sisteme de asistenţă pentru şofer include, de asemenea, asistență pentru recunoaşterea indicatoarelor rutiere, asistență pentru menţinerea benzii de circulaţie cu avertizare privind părăsirea acesteia, alături de funcţia de indicare a distanţei de urmărire şi sistemul de avertizare privind o coliziune frontală cu funcţie de frânare de urgenţă în caz de coliziune iminentă. În plus, noul Astra K asigură un confort sporit datorită scaunelor faţă ergonomice cu design nou, certificate de organizaţia AGR (Aktion Gesunder Rücken). Iar confortul asigurat de aceste scaune faţă noi poate fi sporit şi mai mult cu ajutorul unei funcţii de ventilare şi masaj.

opel-kadett-80-de-ani-1

Scurtă prezentare

Generaţie:  Prima generaţie Opel Kadett

Perioada de producţie: 1936–1940

Număr de unități: 107.608 (modelul Moskwitch: 247.439)

Variante de caroserie:  Sedan cu două uşi, Sedan cu patru uşi, Decapotabilă cu două uşi

Motor: Benzină: 1,1 l/23 cp

Caroserie/șasiu

Design caroserie/şasiu: Caroserie tip monococă realizată integral din oţel

Suspensie faţă: Punte rigidă, forjată

Suspensie faţă/amortizare: Arcuri Dubonnet / amortizoare

Suspensie spate cu braţe oscilante, pe ambele părţi Punte rigidă, tip banjo

Suspensie spate/amortizare: Arcuri lamelare semi-eliptice, amortizoare hidraulice „Normal-Limousine” (sedan) din 1937: arcuri lamelare semi-eliptice, amortizoare

Tip sistem de direcţie: Sistem de direcţie cu melc-roată melcată

Tip de jante: Jante din oţel

Dimensiune pneuri (versiunea de bază): 4,50 x 16

Dimensiuni/mase

Lungime/lăţime/înălţime (mm) (sedan): 3810 x 1375 x 1455

„Special-Limousine” (din 1937): 3840 x 1375 x 1535

„Normal-Limousine” (din 1937): 3710 x 1375 x 1455

Ampatament (mm) (Sedan): 2337

Ecartament faţă/spate (mm)  1: 075/1168

Masa proprie (kg):  757

 

Related posts