Ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, a anunțat că aproximativ 150 de persoane juridice au depus, până în prezent, dosare pentru achiziția de mașini electrice prin intermediul Programului „Rabla Plus”.
„Legătura dintre mediu și dezvoltarea tehnologică nu mai poate fi tratată individual. România trebuie să facă pași mult mai puternici în direcția mobilității. Avem pe drumurile noastre un număr infim de mașini electrice. Vorbim despre 600 de unități, în prezent. Asta din cauza, o dată, a lipsei infrastructurii de alimentare a mașinilor electrice, iar pe de altă parte din cauza prețului încă ridicat al acestor autovehicule. De aceea, anul acesta Ministerul Mediului a vrut să vină în întâmpinarea acestor probleme și a demarat două programe — unul pentru finanțarea proiectelor de infrastructură pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice, iar un altul pentru achiziția de mașini electrice. A fost o idee de pionierat. Momentan, nu s-au înregistrat foarte multe dosare pe ‘Rabla Plus’ și vorbim despre aproximativ 150 de persoane juridice interesate”, a spus ministrul Palmer, joi, la conferința de inaugurare a celei de-a XIV-a ediții a Salonului Auto București și Accesorii de la Romaero Băneasa.