Lamborghini înregistrează vânzări în creștere și o marjă de profit în scădere

Da mai departe!

Veniturile Lamborghini au crescut cu 14% pe măsură ce trecerea la modele cu sisteme hibride de propulsie se apropie de final. Și livrările de modele s-au majorat în prima jumătate a lui 2024.

Veniturile Lamborghini au crescut cu 14% în primul semestru, până la 1,62 de miliarde de euro, deși profitul a rămas stabil, iar marjele au scăzut, pe măsură ce marca finalizează în acest an conversia întregii sale game la motoare hibride.

Livrările de mașini din prima jumătate a anului au crescut cu 4%, la 5.558 de unități, ceea ce pune Lamborghini în poziția de a depăși recordul de anul trecut, când a trecut pentru prima dată în istoria sa pragul de 10.000 de unități.

Profitul operațional din primul semestru s-a plasat la 458 de milioane de euro, în timp ce marja acestui indicator a scăzut de la 32,1% în prima jumătate a lui 2023 la 28,2% în semestrul întâi din 2024.

Susținut de succesul SUV-ului său Urus, cu prețuri care depășesc 230.000 de euro, Lamborghini și-a extins în ultimii ani producția datorită cererii solide din partea clienților bogați, câștigând teren în lupta cu rivalul Ferrari, care a vândut anul trecut 13.663 de mașini.

„Dacă putem menține această tendință, este posibil să depășim recordul de anul trecut”, a declarat Stephan Winkelmann, directorul Lamborghini.

Europa, Orientul Mijlociu și Africa, mai exact regiunea EMEA, a fost din nou aria geografică în care au avut loc cele mai multe livrări Lamborghini, aproape 2.500 de unități, în timp ce piața chineză a acoperit 337 de comenzi. În SUA, marca italiană de vehicule sport de lux a livrat în primul semestru peste 1.600 de unități.

Totodată, Winkelmann a declarat că numărul de comenzi este liniștitor pentru a doua jumătate a anului, cele pentru Revuelto, primul hibrid plug-in Lamborghini, lansat anul trecut, acoperind peste doi ani de producție.

În aprilie, marca a dezvăluit și versiunea hibridă a modelului Urus, care ar trebui să ajungă pe șosele în acest an și care a primit deja „un mare răspuns pozitiv din partea clienților, comenzile acoperind aproximativ un an de producție”.

Lamborghini va anunța succesorul hibrid V8 al lui Huracan în timpul Monterey Car Week din Carmel, California, în luna august, marcând finalizarea procesului de hibridizare pentru întreaga sa gamă de produse.

Compania intenționează să lanseze primul său model complet electric, un grand-tourer cu 2+2 locuri, în 2028, la trei ani după primul vehicul de acest tip promis de Ferrari. Ulterior, Lamborghini va lansa, în 2029 și versiunea complet electrică a lui Urus.

Related posts