Next.e.GO Mobile, producător german de vehicule electrice cu baterii, lansat în 2015, își cere insolvența, argumentând că instrumentele de finanțare pe bază de acțiuni garantate de companie nu au putut funcționa la nivelul și ritmul așteptate.
Condițiile de piață predominante, împreună cu incertitudinea din sector, au împiedicat și mai mult capacitatea companiei de a asigura finanțare alternativă, așa cum este cerut de cadrul de reglementare local.
Next.e.Go Mobile dorea să construiască trei noi microfabrici, în Europa și SUA, pentru a extinde producția de vehicule electrice mici, ieftine, pentru traficul urban.
Next.e.GO Mobile SE a fost fondat de Günther Schuh, care a co-fondat inițial, în 2010, și compania de furgonete electrice StreetScooter, achiziționată de Deutsche Post în 2014.
În martie 2017 a lansat primul prototip, e.GO Life, livrând până 2020 circa 500 de mașini. Ulterior, volumul total de livrări s-a oprit la circa 1.350 de mașini.
În aprilie 2020, pe fondul problemelor de aprovizionare și finanțare cauzate de pandemia COVID-19, e.GO Mobile și-a cerut insolvența, reușind însă să închidă rapid procedura, în septembrie 2020, după ce grupul Industrial Investment B.V. s-a alăturat în calitate de acționar majoritar.