Vânzările de maşini electrice (BEV) au crescut, anul trecut, la nivel european, cu 28%, şi cu peste o treime numai în Uniunea Europeană (UE), comparativ cu datele din 2022, însă constructorii de automobile nu au reuşit să livreze pe piaţă modele accesibile, potrivit unei analize realizată de organizaţia Transport&Environment (T&E), citată de Asociaţia 2Celsius.
Raportul de specialitate relevă faptul că vânzările de BEV în UE se ridică, în prezent, la 1,5 milioane de unităţi, iar cota de piaţă a acestui segment s-a majorat la 14,6%, în 2023 faţă de 12,1%, cu un an în urmă.
În ceea ce priveşte cota vânzărilor de maşini electrice 100%, pentru unii producători auto aceasta a stagnat (Stellantis, VW) sau chiar a scăzut (Renault, Ford, JLR).
La nivel global, Europa se află în urma Chinei, unde vânzările şi creşterea vânzărilor de BEV-uri sunt mai mari, astfel că acestea au reprezentat 24,7% din vânzările de automobile din China în 2023, în creştere de la 21,3%, în 2022.
“Stagnarea obiectivelor privind emisiile de CO2 ale automobilelor până în 2025 impuse de regulamentul privind emisiile de CO2 pentru vehiculele premium şi mari a permis constructorilor de automobile să limiteze oferta de BEV-uri şi nu au reuşit să livreze pe piaţa UE modele accesibile, de nivel de bază, în număr mare. Din 2018, constructorii auto au lansat doar 40 de BEV-uri mici de tip A şi B, comparativ cu 66 de BEV-uri de dimensiuni mari de tip D şi E. În prezent, impactul este deosebit de evident în ceea ce priveşte divergenţa cotei de piaţă a automobilelor compacte din segmentele B şi D mari între pieţele BEV şi ICE (Internal Combustion Engines). Segmentul compact B este responsabil pentru 37% din vânzări în 2023. Cu toate acestea, în cazul BEV-urilor, acesta deţine mai puţin de jumătate din această cotă de piaţă (17%)”, precizează autorii analizei.
Pe de altă parte, constructorii auto s-au concentrat pe vânzarea de maşini full electrice mai mari, din categoria premium pe segmentul D, care deţin o cotă de piaţă mai mult decât dublă (28%) în comparaţie cu cele din segmentul D ICE (13%). Acest trend a dus la preţuri ridicate pentru BEV-uri în Europa. Astfel, în timp ce preţul mediu al BEV-urilor a scăzut în China cu peste 50% din 2015, datorită, în parte, unei mai mari concentrări pe vehiculele electrice de masă accesibile şi integrării lanţului de aprovizionare, preţul mediu european al BEV-urilor a crescut cu 18.000 de euro.
Statistica oficială menţionează că în China există 75 de modele BEV disponibile la un preţ mai mic de 20.000 de euro, dar numai unul în Europa. În acelaşi timp, preţul mediu în Europa rămâne ridicat chiar şi în segmentele compacte: 34.000 de euro (A), 37.200 de euro (B) şi 48.200 de euro (C).
“Aceste preţuri ridicate înseamnă că BEV-urile nu sunt competitive din punct de vedere al costurilor pentru consumatorii europeni atenţi la costuri, deoarece există multe modele cu motorină ICE disponibile la preţuri mai mici de 20.000 de euro, cum ar fi Citroen C3 sau Skoda Fabia. Concentrarea constructorilor auto europeni pe SUV-uri (54% dintre modelele BEV lansate începând cu 2018), a avut, de asemenea, un impact asupra accesibilităţii, deoarece aceste vehicule au un preţ semnificativ mai mare în comparaţie cu modelele non-SUV din segmentele compacte B (+6.100 de euro) şi C (+12.100 euro). Deşi au existat unele semne din partea constructorilor auto europeni care au anunţat că în perioada 2024-2027 vor apărea modele compacte mai ieftine, cum ar fi Renault 5 şi VW ID.2, se preconizează că mai puţin de 50.000 de automobile din modelele ieftine anunţate vor fi produse pentru Europa în 2024, ceea ce este puţin probabil să satisfacă cererea. Acest lucru lasă piaţa europeană compactă, de masă, larg deschisă pentru concurenţa chineză”, se arată în analiza T&E.
În viziunea specialiştilor, sunt necesare politici naţionale şi europene inteligente pentru a accelera dezvoltarea pieţei BEV de masă accesibile, ceea ce va oferi 18 milioane de automobile electrice compacte şi accesibile, fabricate în Europa, până în 2030.
Printre politici se află: menţinerea obiectivului de vânzări cu emisii zero de 100% în 2035 şi să nu renegocieze standardele de CO2 pentru automobile în 2026; să se propună un regulament UE pentru electrificarea tuturor vânzărilor noi de automobile pentru flote de autovehicule corporative până cel târziu în 2030 şi să stabilească obiective mai devreme pentru flotele mari; să se asigure vehicule electrice de mici dimensiuni şi la preţuri accesibile pentru piaţa UE prin sprijinirea leasingului social prin intermediul Fondului Social pentru Climă al UE şi să se introducă un nou standard de mediu pentru vehiculele electrice. Nu în ultimul rând, UE ar trebui să integreze cerinţele de mediu şi “Fabricat în UE” în sistemele de subvenţionare a vehiculelor electrice şi în alte sisteme de achiziţii publice.
2Celsius este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010 cu scopul de a influenţa politicile privind schimbările climatice la nivel naţional şi european. Asociaţia este membră a organizaţiilor internaţionale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe şi ai Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu (T&E).
Asociaţia 2Celsius organizează, miercuri, workshopul online pe tema decarbonizării transportului de pasageri, prin implementarea unor zone cu emisii reduse la nivelul oraşelor.