Producătorul auto german Volkswagen intenţionează să reducă cu o cincime costurile administrative cu personalul, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor care îi va permite să realizeze economii de 10 miliarde de euro până în 2026, a anunţat luni publicaţia Handelsblatt, citând un podcast intern al companiei, transmite Reuters.
Gunnar Kilian, membru al Board-ului Volkswagen responsabil pentru HR (resurse umane), a declarat într-o conversaţie cu Thomas Schaefer, şeful brandului VW, că reducerile se vor concentra mai degrabă pe scăderea costurilor decât pe concedieri, susţine Handelsblatt.
Reprezentanţii Volkswagen nu au comentat articolul, dar într-un comunicat au precizat că firma va ţine cont de „evoluţia demografică” în planurile sale, referindu-se la pensionarea generaţiei „baby boomer”.
Reducerile de costuri ar urma să ducă la îmbunătăţirea la 6,5% a marjei de profit, care în primele nouă luni din acest an s-a situat la 3,4%.
Volkswagen a semnat un acord cu Consiliul angajaţilor pentru a asigura locurile de muncă până în 2029, iar reprezentanţii angajaţilor au spus în mod repetat că nu vor permite modificări ale acordului.
În contextul reducerii cererii, VW a încetinit deja producţia la unele uzine, inclusiv la sediul central din Wolfsburg, după inundaţiile din Slovenia. Comenzile sunt sub aşteptări, a avertizat recent grupul german, în special în Europa. În acelaşi timp, VW se luptă să-şi menţină poziţia în China, cea mai mare piaţă auto din lume, care este saturată de modelele mai ieftine ale producătorilor auto locali.