Constructorul german Volkswagen a trebuit să asiste din nou la o percheziție a procurorilor, după celebrele cazuri Dieselgate, dar și cel legat de fostul șef al Audi. De data aceasta, motivul a fost legat de unele plăți ale consiliului întreprinderii, anchetate de mai mult timp.
Procurorii din Wolfsburg au percheziționat mai multe birouri din sediul central al VW Group, fiind ridicate mai multe documente, împreună cu preluarea de date din computere. Informația a fost publicată astăzi de presa din Germania și a fost confirmată ulterior de Parchetul din orașul Braunschweig.
Dosarul în care se fac cercetările a fost deschis de mai mult timp, încă din perioada în care Consiliul Întreprinderii era condus de fostul președinte Bernd Osterloh, cel care a deținut timp de 15 ani această funcție și a fost tras pe linie moartă în 2021, când acuzațiile din jurul său deveniseră tot mai puternice. Dosarul ajunsese într-o fază inițială în instanță, unde patru acuzați au fost achitați, însă Curtea Federală de Justiție a Germaniei a anulat sentințele și a redeschis dosarele.
Acuzațiile țintesc modul în care au fost salarizați membrii Consiliului Întreprinderii, o instituție reglementată de legislația federală și care are un statut special, fiind plasată undeva între sindicate și management, având dreptul la locuri în Consiliul de Adminsitrație și drept de veto în multe decizii ale conducerii unei companii. Suspiciunile procurorilor au vizat o posibilă majorare ilegală a salariilor pentru a câștiga bunăvoința membrilor acestui Consiliu.
Compania VW a confirmat la rândul ei faptul că există o anchetă, precizând că va coopera pe deplin cu procurorii, fără a comenta cauza dosarului.
Dosarul este departe de a fi unul liniștit, deoarece anchetele și deciziile Curții Federale de Justiție, VW Group a decis să reducă salariile care făceau obiectul anchetei, însă angajații respectivi au atacat în instanțele de muncă și au reușit să obțină o anulare a acestor tăieri. Din acest motiv, reprezentanții VW Group au cerut deja ca legislația să fie pusă în acord pentru a exista o armonizare a prevederilor în acest sens.