Gigantul chinez CATL – cel mai mare producător mondial de baterii pentru mașini electrice și hibride – a anunțat intrarea în producție a unei noi baterii cu încărcare rapidă.
Compania chineză Contemporary Amperex Technology Co Ltd (CATL) a prezentat o baterie LFP (Litiu Fier Fosfat) cu încărcare rapidă. Mai exact, conform producătorului, aceasta poate înmagazina în zece minute suficientă energie pentru ca mașina electrică aferentă să se poată deplasa circa 400 km.
Conform lui Gao Han, director tehnologic al CATL E-Car Business, producția în masă a noii baterii, numită Shenxing, este programată înainte de finalul anului 2023, în timp ce vehiculele electrice echipate cu baterii Shenxing ar putea ajunge pe piață în primul trimestru al anului 2024.
„Sperăm că, prin eforturi continue de a îmbunătăți tehnologia și de a reduce costurile, (n.n. – bateria) Shenxing va deveni un produs standard disponibil pentru toate vehiculele electrice”, a declarat Gao Han în timpul prezentării noii baterii.
Din nefericire, oficialul CATL nu a oferit mai multe detalii despre acest nou tip de baterie.
Aflat de ani buni pe prima poziție în clasamentul producătorilor de baterii pentru mașini electrice și hibride, CATL încearcă să-și mențină poziția contracarând, inclusiv prin dezvoltarea noii baterii Shenxing, acțiunile principalilor concurenți. Presiunea asupra poziției deținută de CATL este însă tot mai mare. Creșterea prețului materiilor prime, scăderea cererii și încercarea multor constructori de mașini de a își reduce propriile costuri de producție prin scăderea sumelor plătite furnizorilor, inclusiv a celor de la care achiziționează baterii, au făcut ca în ultima perioadă CATL să piardă din cota de piață în favoarea unor companii mai mici.