Astăzi, Opel dezvăluie o nouă interpretare a logo-ului său legendar, „Blitz-ul”, care va apărea pe vehiculele de serie începând din 2024. Acesta va continua să fie elementul central al „Opel Compass”, busola ale cărei axe ghidează filozofia designului producătorului auto din Rüsselsheim.
Faimosul fulger va continua să domine cu mândrie centrul emblematic al fațetei frontale a mărcii, „Opel Vizor”. Fulgerul – sau Blitz în germană – este un simbol strâns asociat cu electricitatea, ceea ce îl face emblema ideală pentru a simboliza abordarea Opel în era electromobilității.
„Noul nostru ‘Blitz’ este mai relevant ca niciodată. Simbolizează nu numai angajamentul nostru pentru democratizarea inovației și a mobilității, ci reflectă și dorința noastră de a deveni o marcă 100% electrică în Europa până în 2028. Începând din acest an, vom avea 15 modele electrificate în gama noastră și putem spune cu mândrie că Opel este electric,” declară Florian Huettl, CEO al Opel.
„‘Blitz-ul’ este simbolul filozofiei noastre de design, afirmativ și simplu. Noul ‘Blitz’, tăios și puternic, traversează în mod vizibil inelul subtil pe care se sprijină, conferind emblemei noastre un aspect progresist și modern. Este plasat cu mândrie în centrul busolei Opel, pe care ne axăm designul. Busola reprezintă coloana vertebrală a elementelor noastre de design, atât în față, în spate, cât și în interior,” precizează Mark Adams, vicepreședinte responsabil de design al mărcii.
Producătorul auto german va implementa treptat noul „Blitz” pe modelele din gamă în următorii ani, primul vehicul de serie care va purta această nouă emblemă urmând să apară din 2024. Cu toate acestea, va fi deja prezent într-o măsură semnificativă încă din acest an, așa cum a anunțat Florian Huettl, CEO al Opel. „IAA Mobility este unul dintre cele mai importante saloane auto și, prin urmare, este locul ideal pentru a prezenta cu mândrie noul nostru ‘Blitz’ unui public larg internațional. În plus, avem pregătită o surpriză. Vizitatorii standului nostru din München vor avea motive să fie entuziasmați,” declară el.