Volvo Cars a lansat miercuri un SUV mic, complet electric, EX30, cu două opţiuni de baterie şi un preţ de pornire de aproximativ 36.000 de euro (38.500 de dolari), în timp ce producătorii de automobile concurează cu Tesla pentru a face vehiculele electrice (EV) mai accesibile, transmite Reuters.
EX30 este cel mai mic SUV de până acum al producătorului din Suedia şi urmează dezvăluirii celui mai mare model EX90 electric, în noiembrie.
”Este un SUV mic care face lucruri Volvo”, a spus directorul general Jim Rowan în timpul evenimentului de lansare a maşinii din Milano, Italia.
Preţul de pornire se compară cu cel de peste 40.000 de euro pentru automobilul Model 3 de la Tesla, cea mai ieftină maşină a grupului american.
Tesla a redus preţurile de mai multe ori în acest an pentru a încerca să stimuleze cererea, pe măsură ce concurenţa se încinge în rândul producătorilor de vehicule electrice.
Cu toate acestea, Rowan a spus că grupul nu trebuie să urmărească Tesla în privinţa reducerilor de preţuri pentru vehiculele electrice, deoarece cererea de pe piaţă era sănătoasă.
Volvo, care îşi propune ca jumătate din volumele sale de vânzări să fie vehicule electrice până la jumătatea deceniului şi să vândă vehicule electrice doar până în 2030, a declarat că EX30 este una dintre cele mai mari oportunităţi de afaceri ale sale în următorii ani.
”Clienţii primesc un SUV premium complet electric la un preţ similar cu cel al echivalentelor cu motor cu combustie”, a spus grupul.
EX30 va fi produs în uzina Zhangjiakou din China, care este operată de Geely, acţionarul principal al Volvo, şi producţia urmează să înceapă mai târziu în 2023.
Noul model este disponibil pentru comandă începând de miercuri pe unele pieţe, inclusiv în Europa, clienţii iniţiali putând aştepta livrarea la începutul anului 2024.
Maşina va fi livrată mai devreme decât SUV-ul său electric mai mare, EX90, prezentat de companie în noiembrie anul trecut.
EX90 va intra în producţie în prima jumătate a anului 2024, din cauza unor întârzieri.
Producătorul auto va oferi două tipuri de baterii, bateriile LFP (litiu fier fosfat) de 51 KWh, mai ieftine şi mai puţin consumatoare de resurse, oferă o autonomie de până la 344 km şi sunt destinate şoferilor care călătoresc în mare parte în oraşe sau pe distanţe mai scurte, ajutând la menţinerea preţului de intrare al maşinii la un nivel scăzut, a spus Volvo.
Bateriile NMC (nichel mangan cobalt) de 69 KWh, mai eficiente, vor oferi cumpărătorilor EX30 o autonomie extinsă de până la 480 km.
În versiunea sa cea mai scumpă, noul model va costa în jur de 52.000 de euro. Volvo a spus că, pe baza datelor iniţiale de pe două pieţe, costul total de proprietate pentru EX30 a fost mai mic decât cel al oricărei alte maşini complet electrice şi al majorităţii concurenţilor din segmentul SUV-urilor mici electrice.
SUV-urile electrice de la mărci premium europene precum BMW, Mercedes şi Audi costă în prezent cel puţin 56.000 de euro.
Preţul de pornire al EX30 este comparabil cu cel al versiunii electrice a SUV-ului mic Avenger al Jeep.