Constructorul auto american Ford Motor Co intenționează să elimine 1.100 de posturi la uzina sa de la Valencia, estul Spaniei, a dezvăluit un purtător de cuvânt al constructorului auto, transmite Reuters. Disponibilizările, care au fost deja comunicate sindicatelor, fac parte din schimbările decise de Ford cu privire la linia sa de produse din Europa, a precizat purtătorul de cuvânt.
Cum explică „Ford va colabora în mod constructiv cu sindicatele pentru a diminua impactul despărțirii de angajați, cu familiile lor și comunitatea locală”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Anterior, Ford a decis să înceteze să mai producă minivan-urile Galaxy precum și modelul station wagon S-Max la uzina de la Valencia, scrie Agerpres. De asemenea, anul trecut Ford a anunțat că a decis să amâne deciziile privind noi investiții în capacitățile de producție din Spania, citând „revizuirea perspectivelor cu privire la Europa”, dar a subliniat că intenționează în continuare să înceapă să producă vehicule electrice la uzina sa din Spania, undeva la finele acestui deceniu.
Planul referitor la producția de vehicule electrice va presupune eliminarea unor locuri de muncă, a precizat Ford atunci când a dezvăluit acest proiect. Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajați în întreaga lume.
În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea și întreținerea vehiculelor marca Ford pe 50 de piețe individuale și are circa 45.000 de angajați la unitățile sale deținute în totalitate și la întreprinderile mixte consolidate și aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate. În luna martie a anului trecut, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor.