Mercedes-Benz a început construirea unei fabrici de reciclare a bateriilor în Kuppenheim, sudul Germaniei, care va avea o capacitate anuală de 2500 de tone şi va contribui la producerea a peste 50.000 de module de baterii pentru vehiculele electrice noi Mercedes-Benz, transmite Reuters.
Bateriile reciclate vor proveni de la vehicule de testare şi de la bateriile de pornire.
Pe baza succesului acestui program pilot, volumele de producţie ar putea fi mărite pe termen mediu şi lung.
Punerea în funcţiune pentru prima etapă a uzinei – dezmembrarea mecanică – este programată să înceapă în luna decembrie a acestui an.
Sub rezerva discuţiilor cu sectorul public, fabrica pilot va fi finalizată câteva luni mai târziu.
Uzina de la Kuppenheim are deja o funcţionare neutră în privinţa CO2, cu energie solară şi verde.
Construuirea uzinei sa este finanţată ca parte a unui proiect de cercetare ştiinţifică de către Ministerul Federal al Economiei şi Protecţiei Climatice.
”Trimitem un semnal important de putere inovatoare în Baden-Württemberg şi Germania pentru electromobilitatea durabilă”, a declarat Jörg Burzer, membru al consiliului de conducere al Mercedes-Benz, în managementul producţiei şi al lanţului de aprovizionare.
Thekla Walker, ministrul pentru mediu, climă şi energie din Baden-Württemberg, s-a declarat încântată de faptul că Mercedes-Benz promovează tema economiei circulare.
”Acest lucru este de o importanţă deosebită, având în vedere disponibilitatea limitată a materiilor prime importante care sunt la mare căutare, cum ar fi litiu, cobalt şi nichel”, a spus ea.