Directorul general al Tesla, Elon Musk, a anunţat joi că nu va mai vinde acţiuni Tesla timp de aproximativ doi ani şi a estimat că economia se va confrunta cu o „recesiune serioasă” în 2023, iar cererea pentru produse de mare valoare va fi mai redusă, transmite Reuters.
Declaraţiile vin după ce investitorii au vândut masiv acţiuni Tesla, din cauza temerilor că directorul general şi principalul acţionar al celui mai valoros producător de automobile electrice este mai preocupat de reţeaua de socializare Twitter.
„Nu voi mai vinde probabil acţiuni doi ani de acum încolo. Sigur nu anul viitor, în nici un caz, şi probabil nici anul următor”, a declarat miliardarul american.
Joi, la Bursa de la New York, acţiunile Tesla au scăzut în timpul şedinţei de tranzacţionare cu 8,9% iar după închiderea Bursei au urcat cu 3%, la 129,23 dolari.
Tesla a decis joi să ofere clienţilor americani un discount de 7.500 de dolari, dacă aceştia achiziţionează două dintre cele mai ieftine modele ale sale până la finele anului, o iniţiativă care va relansa dezbaterile cu privire la problemele cu care se confruntă Tesla în a-şi atinge ţinta de livrări.
Discount-ul de 7.500 de dolari oferit de Tesla celor care cumpără un sedan Model 3 sau un SUV Model Y este dublu faţă de ceea ce oferea aceeaşi companie la începutul acestei luni şi, cel mai probabil, are legătură cu modificările în legislaţia fiscală americană ce urmează să intre în vigoare în 2023.
Săptămâna trecută, Musk anunţase o nouă vânzare de acţiuni, de 3,6 miliarde de dolari, astfel încât de anul trecut şi până acum a vândut titluri de aproape 40 miliarde de dolari, ceea ce a provocat frustrarea investitorilor.
Board-ul Tesla este deschis la ideea răscumpărării de acţiuni, dar operaţiunea va depinde de nivelul recesiunii, a declarat Musk. Acţiunile Tesla sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii peste doi ani.
„Cred că dificultăţile economice vor fi mai accentuate decât cred acum oamenii. Locuinţele şi maşinile vor fi afectate în mod disproporţionat de condiţiile economice”, susţine şeful Tesla.
Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi sistemelor de producţie de energie fotovoltaică.